Un adevărat brand de județ! Aceasta este și trebuie să fie statistica prin care se atestă că locuitorii județului Vâlcea trăiesc cel mai mult, comparativ cu ceilalți români. Și vâlcenii îi depășesc cu mult (cu mai bine de un an), pe următorii «clasați», adică pe locuitorii municipiului București.
Ca în fiecare an, pe 1 octombrie 2024, și în România este sărbătorită Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a transmis un mesaj pe care, în rândurile de mai jos, îl prezentăm integral.
„La mulți ani seniorilor noștri!
Astăzi, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, îmi exprim toată aprecierea și respectul pentru părinții, bunicii și toți seniorii vâlceni, care ne-au oferit întotdeauna înțelepciune și sprijin.
Ca președinte al Consiliului Județean Vâlcea, am sprijinit și am inițiat proiecte care să aducă un plus de siguranță și confort pentru vârstnicii vâlceni. Investim milioane de euro în protecția socială și construim centre pentru persoane vârstnice, arătăm prin fapte că nouă ne pasă de bunăstarea lor!
Multă sănătate și zile frumoase tuturor persoanelor vârstnice!”