UPDATE: Primăria Râmnicu Vâlcea a publicat studiul de trafic comandat la o firmă specializată, studiu ce a fost finalizat recent şi care a general câteva soluţii pentru fluidizarea circulaţiei în centrul municipiului. Accesând link-urile de mai jos, puteţi găsi atât studiul efectuat, cât şi soluţiile grafice propuse de firma specializată SC INTERTRANS SA.
Studiu de trafic Ramnicu Valcea
Solutii propuse pentru fluidizarea circulatiei in Ramnicu Valcea
Studiul de trafic a fost finalizat în Râmnicu Vâlcea, iar primarul Mircia Gutău a anunţat că a început deja să facă modificările necesare pentru a pune în practică soluţiile de fluidizare a circulaţiei în oraş, propuse de specialişti. Până pe 20 iunie 2017, în Râmnicu Vâlcea se va circula altfel.
Iată principalele modificări ale traficului din oraş:
- completarea marcajelor şi semnalizării în toate intersecţiile din zona studiată;
- organizarea circulaţiei în dublu sens pe podul peste râul Olăneşti de pe Calea lui Traian;
- amenajarea unei benzi dedicate pentru virajul la stânga spre Splaiul Independenţei pe acelaşi pod;
- introducerea circulaţiei în dublu sens pe strada Mihai Eminescu;
- introducerea unui separator de sens pe Calea lui Traian între intersecţia cu bd. Tudor Vladimirescu şi str. Mihai Eminescu. Se va permite accesul doar riveranilor în scuarul Mircea cel Bătrân;
- introducere unei minigiraţii la intersecţia str. Carol I – Splaiul Independenţei
- eliminarea sensului giratoriu de la intersecţia Calea lui Traian cu str. Dacia şi a relaţiilor de stânga din această intersecţie;
- amenajarea unei minigiraţii la intersecţia dintre str. Gen. Magheru şi str. Regina Maria;
- introducerea unui sens de circulaţie (cu o bandă de circulaţie) pe str. Carol I între intersecţia cu Splaiul Independenţei şi str. Ştirbei Vodă;
- extinderea timpului de verde pentru pietoni la trecerea de pe Calea lui Traian de la intersecţia cu str. General Magheru.
- sensul giratoriu pătrat din centrul Râmnicului va fi desfiinţat, iar circulaţia va fi reluată pe toată Calea lui Traian, pe două benzi dus, două întors.
- sensul giratoriu de la intersecţia străzii Dacia cu Calea lui Traian a fost desfiinţat, iar cei care vin pe Calea lui Traian din zona Nord nu vor mai putea face la stânga pe strada Dacia, ci vor merge până la sensul giratoriu din faţa Poliţia Vâlcea, unde vor face la stânga pe Mihai Eminescu (stradă care se va transforma cu două sensuri de mers), pentru a ajunge în Ostroveni. Cei care vin pe Calea lui Traian din zona de Sud, vor avea voie să facă la dreapta, pe strada Dacia. Cei care vor veni din Ostroveni pe strada Dacia vor avea obligatoriu la dreapta pe Calea lui Traian.
- la intersecţia străzii Carol cu Splaiul Independenţei se va face un mic sens giratoriu pentru a rezolva problema celor care vin dinspre Olăneşti.
- strada Carol I va avea dublu sens de la podul peste râul Olăneşti până în Nord. Totodată, pe strada Calea lui Traian, între Prefectură şi ieşirea din Sud, vor apărea stâlpi delimitatori între cele două sensuri de mers.
- intrarea din Ştirbei Vodă în Calea lui Traian se va face obligatoriu către dreapta, nu către Nord, pentru că cei care vor să iasă din Ştirbei Vodă către Nord au varianta Carol I.
- staţia de taxi de la Cozia va rămâne provizoriu acolo, până se finalizează centrul oraşului, unde există amenajate 20 de locuri special pentru taxi.
- în ceea ce priveşte semnalizarea, la intrarea în oraş, dinspre Sud, vor fi puse semnalizări foarte clare care să dirijeze circulaţia şi să-i îndemne pe şoferii care vor să ajungă în Ostroveni, să o ia pe Intrarea Sudului.
I-as sugera d- lui primar sa dea drumul si la bulevardul cu 4 benzi in sens dublu din zona Ana Ipatescu sau fosta zona, ca am inteles ca nu se mai numeste asa si tot dublu sens , pe Mihai Viteazu incepand din Bulevardul T Vladimirescu. E o aberatie , (pt ca sta dumnealui pe Mihai Viteazu,) ca eu daca vin dinspre gara sa fac ditamai bucla , pe la Spitalul Vechi ca sa ajung in Matei Basarab. Va multumesc.