23 aprilie 2017

VEZI programul pregătit de primărie pentru „ZILELE RÂMNICULUI” 

 

La şedinţa Consiliului Local Râmnicu Vâlcea din data de 27 aprilie 2017, aleşii municipali au aprobat programul evenimentelor dedicate „Zilelor Râmnicului”. Pentru acest eveniment, care marchează 629 ani de la prima atestare documentară a municipiului, s-a alocat suma de 11.180 lei.

„Ce1 mai important element al identităţii municipiului Râmnicu Vâlcea îl reprezintă prima atestare documentară, apărută într-un hrisov emis de domnitorul Mircea cel Bătrân la data de 20 mai 1388, pe când acesta se afla la ctitoria sa, Mânăstirea Cozia. Este un certificat de naştere al comunităţii locale, cu atât mai mult cu cât autorul său – unul din cei mai de seamă conducători ai Ţării Româneşti – considera Râmnicul drept ‹oraşul domniei mele›. Este, de aceea, firesc ca un astfel de moment fie marcat la nivelul comunităţii Râmnicului în conformitate cu dimensiunea sa deosebită” – se precizează în raportul Primăriei Râmnicu Vâlcea.

Anul acesta municipalitatea propune un program de activităţi care să se desfăşoare pe parcursul a câtorva zile în jurul acestei datei de 20 mai.

Aşadar, iată programul propus pentru Zilele Râmnicului  – 629 ani de la prima atestare documentară a municipiului (19 – 22 mai 2017):

Evenimente propuse:

  • Târg de meşteri populari vâlceni în Parcul Mircea cel Bătrân
  • Concerte ale Fanfarei „Gabriel Chaborschi”
  • Spectacol „Născut in România” cu Mike Godoroja & Blue Spirit
  • Festivalul de muzică clasică „Tinere Talente”
  • Spectacol de muzică populară
  • Parada copiilor şi spectacolul „Primăvara oraşului meu” în Parcul Mircea cel Bătrân
  • „Bucurie in mişcare” – activităţi pentru copii şi tineri organizate in Parcul Zăvoi
  • Şedinţa festivă a Consiliului Local Municipal
  • Deschiderea Ştrandului Ostroveni pentru sezonul estival 2017
  • Festivalul Luminii
  • Evenimente in cadrul Nopţii Europene a Muzeelor

 

Desfăşurător:

  • 19 mai (vineri)

– ora 10.00 – Şedinţa festivă a Consiliului Local Municipal

– ora 10.40 – Parada copiilor „Floralia”, pe traseul Parcul Episcopiei – str. General Praporgescu – Primăria municipiului – Parcul Mircea cel Bătrân

– ora 11.00 – deschiderea oficială a Târgului Meşterilor Populari Vâlceni (ziua I)

– ora 11.15 – spectacol „Primăvara oraşului meu” al preşcolarilor din oraş

– ora 13.00 – spectacol al elevilor

– ora 19.00, Sala Consiliului Judeţean – spectacol „Născut în România” cu Mike Godoroja & Blue Spirit

 

  • 20 mai (sâmbătă)

– ora 10.00, Parcul Mircea cel Bătrân – concert al Fanfarei „Gabriel Chaborschi”

– ora 10.00 – 19.00, Parcul Mircea cel Bătrân – Târgul Meşterilor Populari Vâlceni (ziua II)

– ora 10.00 – 19.00, Parcul Zăvoi – „Bucurie in Mişcare” (ziua I)

– ora 11.00, Ştrandul Ostroveni – deschiderea Ştrandului Ostroveni pentru sezonul estival 2017 (acces gratuit în prima zi)

– ora 15.00, Parcul Mircea cel Bătrân – spectacol de muzică populară al Rapsodiei Vâlcene

– ora 19.00, Filarmonica „Ion Dumitrescu” deschiderea oficială a Festivalului Naţional „Tinere Talente”

– ora 19.30, Parcul Antonio Copetti „Festivalul Luminilor”

– ora 20.00 manifestări în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor”

 

  • 21 mai (duminică)

– ora 10.00, Parcul Mircea cel Bătrân – concert al Fanfarei „Gabriel Chaborschi”

– ora 10.00 – 19.00, Parcul Mircea cel Bătrân Târgul Meşterilor Populari Vâlceni (ziua III)

– ora 10.00 – 19.00, Parcul Zăvoi – „Bucurie in Mişcare (ziua II)

– ora 19.00, Filarmonica „Ion Dumitrescu” concert in cadrul Festivalului National „Tinere Talente”

 

  • 22 mal (luni)

– ora 19.00, Filarmonica „Ion Dumitrescu” concert de gală în cadrul Festivalului Naţional „Tinere Talente”.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.