18 februarie 2021

VIDEO. CJ Vâlcea va prelua centrele de la Slătioara, Scundu și Crețeni

“Chiar dacă nu avem încă o proiecție clară asupra bugetului pe acest an, ne preocupăm să obținem o imagine de ansamblu a necesarului de fonduri pe care urmează să le alocăm instituțiilor aflate în coordonarea CJ Vâlcea.

Astăzi, la întâlnirea pe care am avut-o cu reprezentanții DGASPC Vâlcea, instituție pentru funcționarea căreia CJ Vâlcea alocă anual fonduri substanțiale, am stabilit câteva măsuri privind reorganizarea activității de protecție socială, dar și noile investiții pe care trebuie să le facem în acest scop.

Vom reconfigura anumite servicii și, în prezent, facem demersuri pentru preluarea unei clădiri în comuna Slătioara, unde vom înființa un Centru de excelență pentru seniori. De asemenea, intenționăm să preluăm, de la autoritățile locale, Căminele de la Scundu și Crețeni.

Până când se vor deschide liniile de finanțare europeană și vom putea să accesăm fonduri nerambursabile, intervenim în cazul clădirilor care necesită reabilitare urgentă, așa cum este cazul Căminelor de la Zătreni și Lungești.

Sunt multe schimbări în acest sector de activitate și ne preocupăm ca lucrurile să meargă în direcția dorită, astfel încât noile condiții de viață oferite beneficiarilor să fie din ce în ce mai bune și specifice nevoilor speciale de îngrijire” – susține președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

You May Also Like