Prin intermediul unei camere video recent instalată în vecinătatea punctului de colectare a deşeurilor de lângă parcarea supermarketuluiKaufland din Ostroveni (zonă în care se consemnau frecvent acumulări de deşeuri), Direcţia Poliţia Locală din cadrul Primăriei municipiului a surprins în urmă cu câteva zile un cetăţean care a depozitat mai mulţi saci cu gunoi în exteriorul bateriei de colectare. În urma verificărilor ulterioare, persoana a fost identificată, s-a constatat că avea domiciliul în Aranghel şi a fost amendată cu suma de 300 de lei în baza HCL nr. 396/2019 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru păstrarea ordinii şi curățeniei în municipiul Râmnicu Vâlcea. Camera de supraveghere video şi-a făcut datoria şi în data de 21 iulie, când o altă persoană a fost surprinsă la acelaşi punct de colectare aruncând mai multe deşeuri în exteriorul acestuia, fapt pentru care a fost sancţionată cu un avertisment. Acţiunea de montare de camere video şi la alte puncte de colectare a deşeurilor din municipiu este în plină desfăşurare.
Biroul de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea