Sărbătoare mare în comunei Scundu în data de 20 august 2023. Primarul Mihai Blejan a anunțat o serie de manifestări ocazionate de ziua comunei. Evenimentul local intitulat ”Tradiții și obiceiuri strămoșești în Comuna Scundu, județul Vâlcea” va aduna pe scenă o serie de artiști de muzică populară: Amalia Bârsoianu, Mihai Stămescu, Ana-Maria Blejan, Alexandra Cornaciu, Nicoleta Dumitrescu, Darius Stanciu, Adelina Strușcă, acompaniați de formația ”Galați” din Orlești.
Primarul comunei Scundu, Mihai George Blejan promite o zi a comunei cu un program inedit, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Recent, consilierii locali din comuna Scundu au aprobat un act normativ prin care Ziua Comunei va fi sărbătorită pe data de 20 august şi nu pe 26 octombrie ca până acum. Potrivit primarului, data sărbătorii locale a fost schimbată deoarece în perioada verii foarte mulți vâlceni se întorc pe plaiurile natale.
Astfel, pe scena amenajată pe stadion vor urca ansamblurile folclorice din comunele învecinate, precum şi artişti din zonă, deja consacraţi. La eveniment vor fi invitați să participe, alături de localnici, şi personalităţi din viaţa politică şi administrativă a judeţului:
„Ziua localităţii va avea loc în prima duminică după Sfânta Marie Mare, manifestările urmând a fi organizate pe stadionul din localitate. Pe scena amenajată vor urca copiii din localitate, care deja pregătesc pentru acest eveniment un frumos program artistic. Alături de ei vor susține recitaluri formații și interpreți de muzică populară din zona noastră. Pentru acest eveniment, invitații le vom lansa tuturor instituțiilor județene cu care noi colaborăm, domnilor primari din zonă, consilierilor locali, prietenilor comunității din Scundu, personalităților din viața politică și administrativă a județului. Sperăm să fie frumos, şi cetăţenii să fie mulţumiţi de programul pe care îl pregătim, dedicat zilei comunei. Prin urmare, îi așteptăm pe locuitorii comunei și nu numai, la <Ziua Comunei Scundu>, un eveniment care va oferi tuturor celor prezenți numeroase surprize plăcute”, a precizat primarul localității Scundu, Mihai Blejan.