14 august 2024

Ziua comunei Scundu, sărbătorită la final de săptămână. Programul complet

A doua ediție a Zilei Comunei Scundu va fi sărbătorită la finalul acestei săptămâni, mai exact duminică, 18 august 2024. Evenimentul se va desfășura sub genericul „Tradiții și obiceiuri strămoșești în comuna Scundu”. Se anunță o manifestare interesantă, care, în mod cert, va capta atenția multor locuitori ai comunei Scundu, dar și pe cea a vâlcenilor din localitățile învecinate. Administrația locală, condusă de edilul George Blejan, a pregătit un program artistic atractiv.

Evenimentul se va desfășura la stadionul din Scundu, cu începere de la ora 12.00. În programul artistic care va avea loc pe scena de la stadion au fost incluse momente susținute de elevii Școlii Scundu, dar și diverse programe din mai multe genuri muzicale: folclorice, muzică ușoară, diferite cântece tradiționale.

Vor urca pe scenă Amalia Bârsoianu, Mihai Stămescu, Darius Stanciu, Nicoleta Dumitrescu, dar și Alexandra Cornaciu și Ana-Maria Blejan, acompaniați de formația „Galați” din comuna vecină, Orlești.

Desigur, tot la stadion, în apropierea scenei pe care vor urca artiștii amintiți mai sus, vor fi amenajate puncte de alimentație publică de la care doritorii vor putea cumpăra băuturi răcoritoare, dulciuri, fructe, diverse alimente preparate și, desigur, nelipsiții mititei cu muștar!

You May Also Like