Pe 15 mai 2024, s-au împlinit 489 de ani de la atestarea documentară a comunei Vlădești. Autoritățile locale au ales ca, anul acesta, ziua comunei să fie sărbătorită prin… muncă. Și nu a fost vorba de muncă depusă doar în această dată. Mai exact, autoritățile locale au continuat lucrări care erau începute cu mai multe zile în urmă, satisfacția fiind aceea că, în majoritate, ele s-au încheiat exact de ziua localității, unele încheindu-se chiar mai repede decât termenele propuse, fără a se face rabat la calitate. Primarul comunei Vlădești, Adrian Cosac, a oferit mai multe detalii despre lucrările care s-au desfășurat și finalizat, acum, la mijlocul lunii mai.
„15 mai 1535 – 15 mai 2024, au trecut 489 de ani de la atestarea documentară a localității noastre. Am decis să marcăm această zi prin muncă. Am asfaltat pe strada Țânțulești, unde lucrările s-au încheiat. Ne-am mutat pe strada Bercu unde, de asemenea, tocmai am finalizat lucrările de asfaltare. Iată că acum, pe 15 mai 2024, am terminat și aici de asfaltat, pe o stradă destul de circulată. Aceste lucrări s-au desfășurat cu fonduri din bugetul local. De asemenea, tot zilele acestea, am modernizat și parcarea din centrul civic al comunei”, a declarat primarul Adrian Cosac de la Vlădești.