Clipe cumplite pentru o adolescentă de 15 ani din oraşul Bălceşti, judeţul Vâlcea. Ea a fost supusă la perversiuni sexuale, fără voia ei, chiar de concubinul de 35 de ani al mamei sale. Totul s-a întâmplat zilele trecute, când Constantin Ovidiu Roşianu a obligat-o pe minoră să întreţină cu el relaţii sexuale orale, iar ulterior a violat-o… cu degetele.
Ulterior, fata a avut suficient curaj şi a mers, în data de 30 ianuarie 2018, la sediul Poliţiei Bălceşti, acolo unde a depus o plângere penală împotriva violatorului. Oamenii legii au deschis imediat o anchetă, adolescenta fiind suspusă unui examen medico-legal care ar fi relevat că a fost „penetrată cu degetele”,
După ce au strâns toate probele, poliţiştii din Bălceşti au decis să-l reţină pe suspectul Constantin Ovidiu Roşianu (domiciliat în comuna Diculeşti), iar în data de 31 ianuarie 2018 instanţa de judecată a Judecătoriei Bălceşti l-a trimis după gratii pentru 29 de zile.
„În temeiul art.226 Cod procedură penală raportat la art.223 alin.2 Cod procedură penală admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Roşianu Constantin Ovidiu, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art.218 alin.1, alin.2 şi alin.3 lit.a şi c din Codul penal, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 31.01.2018 şi până la 01.03.2018 inclusiv. Respinge cererea apărătorului inculpatului de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. Conform art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare efectuate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 31 ianuarie 2018, ora 23.53, la sediul Judecătoriei Bălceşti, judeţul Vâlcea” – se arată în minuta instanţei.