În cursul zilei de 23 aprilie 2024, poliţiştii de la structurile de ordine publică și poliţie rutieră din cadrul Poliției Drăgășani și ai secțiilor de poliție arondate au organizat și desfășurat o acțiune punctuală pe raza întregului municipiu, în vederea creșterii vizibilității elementului polițienesc. Polițiștii au acționat atât pentru pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră.
„Astfel, au fost legitimate aproximativ 50 de persoane și verificate 37 de autovehicule, fiind aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 5.900 de lei. Din totalul acestora, zece au fost aplicate în conformitate cu O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, două conform Legii nr. 61/1991 Rep. pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice și trei pentru alte abateri. De asemenea, au fost reținute două permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice și retrase două certificate de înmatriculare. Astfel de acțiuni vor continua pentru identificarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care încalcă prevederile legale”, ne-a informat IPJ Vâlcea.