15 mai 2020

VIDEO-UPDATE. Percheziţii în Vâlcea. Bărbatul acuzat de braconaj piscicol a fost arestat. Vezi cine e!

UPDATE: Bărbatul din Mihăeşti care a fost prins în flagrant în timp ce pescuia ilegal, iar ulterior s-a trezit cu mascaţii acasă, a fost arestat. Marian Drăghici, zis „Cocărici”, a fost trimis după gratii pentru 30 de zile.

„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm.Vâlcea formulată în dosarul nr.1754/P/2019. Dispune arestarea preventivă, pe o durată de 30 de zile, de la 15 mai 2020 până la 13 iunie 2020 inclusiv, a inculpatului DRĂGHICI MARIAN, zis „Cocarici” cercetat sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni prevăzută de art. 64 lit. a din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, respectiv pescuitul comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit, cu aplicarea art. 35 alin. 1 cod penal (4 acte materiale din datele de 13.02.2018, 15/16.12.2019, 30.01.2020 şi 28.03.2020), unei infracţiuni prevăzută de art. 64 lit. b din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, respectiv pescuitul prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiţie, art. 35 alin. 1 cod penal (4 acte materiale din datele de 20/21.04.2019, 19.04.2020, 25.04.2020 şi 14.05.2020), unei infracţiuni prevăzută de art. 64 lit. e din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, respectiv pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie, cu aplicarea art. 35 alin. 1 cod penal (2 acte materiale din datele de 20/21.04.2019şi 14.05.2020), unei infracţiuni prevăzută de art. 64 lit. i din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial, cu aplicarea art. 35 alin. 1 cod penal (8 acte materiale din datele de 13.02.2018, 20/21.04.2019, 15/16.12.2019, 30.01.2020, 28.03.2020, 19.04.2020, 25.04.2020 şi 14.05.2020), unei infracţiuni prevăzută de art. 64 lit. g din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, respectiv pescuitul resurselor acvatice vii cu unelte de pescuit având ochiul de plasă sub dimensiunile minime legale (fapta din data de 20/21.04.2019), unei infracţiuni prevăzută de art. 64 lit. k din O.U.G. nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, respectiv producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament (fapta din data de 14.05.2020), şi a unei infracţiuni prevăzută de art. 65 lit. a din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, respectiv pescuitul electric, deţinerea aparatelor şi dispozitivelor care distrug resursele acvatice vii prin curentare şi materiale explozive, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. (3 acte materiale din datele de 20/21.04.2019, 15/16.12.2019 şi 14.05.2020), precum şi a unei infracţiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 cod penal (fapta din data de 21.04.2019), toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 şi 2 cod penal” – se arată în minuta Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Cazul lui „Cocărici” este un bun început pentru combaterea braconajului din judeţul Vâlcea, iar braconierii au acum de ce se teme. În ultimii ani, pescuitul ilegal pe râul Olt a fost tolerat de către autorităţi, iar măsuri împotriva braconierilor s-au luat foarte puţine.


Ştirea iniţială…

Percheţii în Râmnicu Vâlcea şi în Mihăeşti într-un dosar de braconaj piscicol. Poliţiştii au descins ieri, 14 mai 2020, în două locaţii, mandatele de percheziţii domiciliare fiind emise de către Judecătoria Râmnicu Vâlcea. În urma acţiunilor, un bărbat a fost reţinut, el urmând a fi dus în faţa procurorului în vederea luării unor măsuri restrictive pentru săvârșirea a cinci infracțiuni prevăzute de O.U.G. 23/2008, privind pescuitul si acvacultura.

„La data de 14 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, în cadrul unei acțiuni organizate, au depistat pe râul Olt, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, un bărbat de 41 de ani din comuna Mihăești, care pescuia ilegal.

În vederea continuării cercetărilor și pentru obținerea de probe, au fost efectuate două percheziții domiciliare pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea și comunei Mihăești.

De la locațiile vizate au fost ridicate mai multe bunuri în vederea continuării cercetărilor și anume: 45 kg pește diferite specii, 10 plase de pescuit tip monofilament cu o lungime de 1090 m, 10 plase de pescuit tip setcă cu o lungime de 774 m, 7 plase de pescuit tip plurifilament cu o lungime de 1326 m, 4 plase tip avă cu o lungime de 220 m, 4 plase tip avă, 2 prostovoale, o barcă pneumatică, 3 motoare pentru barcă, un pripon de 100 de m cu 50 de cârlige, bunurile având o valoare de peste 33.000 lei.

(…) Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Serviciului Criminalistic, luptătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale și a jandarmilor din cadrul I.J.J. Vâlcea” – se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vâlcea.

You May Also Like