În seara de 18 ianuarie 2025, în jurul orei 18.00, polițiștii orașului Bălcești au fost sesizați de către un bărbat domiciliat în satul Irimieștii de Sus din localitate, care a semnalat faptul că fiul său a încălcat ordinul de protecție provizoriu emis cu o zi înainte și a amenințat-o pe mama acestuia, față de care fusese emis ordinul de protecție, iar ulterior bărbatul în cauză a părăsit locul faptei. În urma sesizării, polițiștii au deschis un dosar penal și au continuat cercetările.
Ulterior, în jurul orei 21.20, același bărbat a sesizat din nou polițiștii, semnalând aceleași fapte. Polițiștii l-au identificat pe bărbatul de 28 de ani în trafic și l-au condus la sediul poliției pentru audieri. După administrarea probatoriului, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
„În data de 19 ianuarie 2025, pe numele bărbatului a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, ne-au informat reprezentanții IPJ Vâlcea.
Foto din Arhivă