Polițiștii municipiului Râmnicu Vâlcea au reținut pentru 24 de ore un bărbat cercetat pentru infracțiuni la regimul rutier. În fapt, la data de 16 octombrie 2024, în jurul orei 15.00, polițiștii Biroului Rutier Vâlcea, în timp ce desfășurau activități specifice de patrulare pentru creșterea siguranței rutiere, au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe strada Dacia din municipiul Râmnicu Vâlcea.
La volanul autoturismului, polițiștii au identificat un barbat în vârstă de 58 de ani din municipiu, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilometru, rezultatul a indicat valoarea de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alocoolului din sânge, cercetările fiind continuate de către polițiști.
Ulterior, în jurul orei 18.10, bărbatul în cauză a fost depistat conducând același autoturism pe strada Aurelian Sacerdoțeanu din municipiu Râmnicu Vâlcea. De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilometru, în cazul acesta rezultatul indicând o cencentrație de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Persoana în cauză a fost condusă la spital pentru a-i fi recoltate probe bilogice din sânge, de data aceasta refuzând prelevarea mostrelor, fapt pentru care a fost condus la sediul Poliției, în vederea continuării cercetărilor. Astfel, în urma probatoriului administrat, sub coordonarea procuroului de caz, față de bărbatul în cauză, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în vederea luării unei măsuri legale. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a anunțat IPJ Vâlcea.