Un grup de firme din Bucureşti, reprezentat de personaje foarte dubioase, unele condamnate penal, altele ,,cliente” ale presei de anchetă, a avut legături directe cu sistemul medical din Vâlcea, în timpul conducerii liberale. Primul episod pe care ,,îl dedicăm” acestei probleme se referă la Ambulatoriul Spitalului Horezu. Inaugurat la finalul lunii aprilie 2014, ambulatoriul era prezentat drept o mare victorie a administraţiei condusă de primarul Ilie Fârtat (PNL). Presa locală a publicat, cu obstinaţie, o poză deosebit de interesantă: un grup numeros de liberali, mulţi dintre ei neavând nicio legătură cu sistemul de sănătate (cel puţin pe faţă), au participat la tăierea panglicii. Iniţial, proiectul a fost dus la ADR Oltenia de primarul oraşului Horezu, din perioada 2008 – 2012, Constantin Niţu. Faza incipientă a proiectului a fost realizată de firma Euroton SRL, din Constanţa, societate reprezentată de Claudiu Tudose. Proiectul, aşa cum l-a depus Niţu la ADR Craiova, n-a fost eligibil pentru accesare de fonduri europene. Totuşi, în 2013, primarul Ilie Fârtat a reuşit să-l modifice şi-l promoveze pe lista proiectelor cu finanţare UE.
Corecţii financiare de 140.000 de euro, la un contract de 600.000 de euro
Proiectul reabilitării clădirii ambulatoriului a fost realizat de SC Euroton SRL. Ilie Fârtat nu a mai lucrat cu aceeaşi firmă, ,,moştenită” de la Constantin Niţu, iar expertul tehnic cooptat pentru achiziţionarea de echipamente medicale a fost SC Medical Finance Projects SRL, reprezentată de Daniel Bădic. Astfel, s-a semnat contractul 6128 din 10 aprilie 2013, prin care Medical Finance Projects, prin Bădic, se obliga să presteze servicii de consultanţă tehnică pentru dotarea Abulatoriului de la Horezu. S-a mai semnat un contract adiţional între Primărie şi aceeaşi societate, prin care să extindea doar data la care la care trebuia finalizat contractul iniţial. Nu s-a organizat licitaţie publică fiindcă suma aferentă înţelegerii a fost foarte mică: 3000 de lei. Aparent neimportant, contractul de 3000 de lei a fost decisiv pentru ce a urmat mai departe: câştigarea licitaţiei de dotare cu aparatură medicale, de către SC Acuvix Image (firmă cu un singur angajat, cum vom arăta în episoadele viitoare), la preţul de 2.767.625 lei (aproximativ 600.000 de euro). Bădic a realizat materialul care includea caracteristicile tehnice ale aparatelor ce urmau să fie achiziţionat. Ilie Fârtat a semnat specificaţiile caietului de sarcini, conform consultanţei tehnice oferite de reprezentantul Medical Finance Projects.
Ilie Fârtat susţine că nu îl cunoaşte pe Daniel Bădic
Rezultatul a fost că SC Acuvix Image a câştigat licitaţia, iar Curtea de Conturi a găsit corecţii de aproximativ 140.000 de euro. Organismele de control financiar impun corecţii atunci când specificaţiile din caietul de sarcini sunt făcute ,,cu dedicaţie”, sau nu s-au respectat datele din proiect. ,,Nu mi-a recomandat nimeni firma Medical Finance Projects, salariaţii primăriei au contactat-o după ce au găsit-o pe internet. Eu nu m-am întâlnit niciodată cu domnul Bădic, nici nu ştiu cum arată. S-au primit corecţii, într-adevăr, dar mai toate proiectele europene din acea perioadă, desfăşurate la Vâlcea, au primit corecţii din partea organismelor financiare de control” a declarat fostul primar al oraşului Horezu, Ilie Fârtat.
Grupul de firme controversate, contracte peste tot în ţară. Inclusiv la Vâlcea!
SC Medical Finance Projects SRL este ,,moştenitoarea” SC Medical Finance SRL. Defuncta firmă a fost înfiinţată de oamenii de afaceri din Bucureşti, Lucian Paraschiv şi Dan Ion. Paraschiv a fost consilier municipal al Capitalei, din partea PDL, iar în 2008 a fost condamnat definitiv, la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru luare de mită (150.000 de euro, în două tranşe). Într-un material amplu realizat de echipa de ziarişti a Pro TV, Paraschiv apare pe o listă celebră, alături de alte persoane condamnate la închisoare cu suspendare sau privare de libertate pe o scurtă perioadă de timp. Pentru toţi aceştia Comisia Europeană a criticat justiţia din România, din cauza deciziilor prea blânde. Nici Daniel Bădic nu este străin de condamnările penale. În iulie 2016, acesta a fost condamnat tot la trei ani cu suspendare, pentru complicitate la abuz în serviciu, în dosarul fostului senator şi preşedinte de CJ Buzău, Victor Mocanu. În acelaşi dosar, Medical Finance Projects SRL a fost obligată să plătească în solidar cu ceilalţi condamnaţi suma de 565.445 lei Consiliului Judeţean Buzău. Judecătorii au stabilit că Mocanu, în calitate de şef al CJ Buzău, ajutat de câţiva salariaţi ai instituţiei, dar şi de Bădic şi angajaţii Medical Finance Projects SRL, se face vinovat de fraudarea unor contracte de achiziţie de aparatură medicală pentru Maternitatea Spitalului Judeţean. Decizia nu este definitivă, a fost atacată cu apel, iar cauza încă se judecă. În episoadele viitoare vom reveni cu întreaga schemă a firmelor lui Paraschiv, reprezentate de Bădic, dar şi cu alte contracte pe care aceştia le-au semnat la Vâlcea.