3 mai 2023

Copilă de 11 ani, din Vâlcea, abuzată sexual în mod repetat. Violatorul, trimis în judecată!

Un individ a fost dat pe mâna instanței de judecată de către procurorii Parchetului Râmnicu Vâlcea sub acuzația de viol în formă agravantă și continuată. Bărbatul ar fi abuzat sexual o copilă în vârstă de 11 ani, totul având loc în perioada în care victima a locuit pentru câteva zile la casa acestuia. În momentul în care a fost prins de anchetatori, violatorul se pregătea să facă același lucru, după ce a determinat-o pe copilă să se deplaseze la București, acolo unde se afla el.

“În perioada octombrie 2022-ianuarie 2023, când minora în vârstă de 11 ani a stat cazată câteva nopţi la reşedinţa inculpatului din comuna Domneşti, judeţul Ilfov, în două nopţi consecutive, după ce s-a culcat toată lumea, inculpatul a venit în camera unde era cazată singură minora şi împotriva voinţei acesteia, profitând de vârsta de doar 11 ani şi de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima un consimţământ valabil, a întreţinut raporturi sexuale cu aceasta, acţiune care i-a cauzat durere minorei, iar în perioada 23-24.02.2023, inculpatul a exercitat acte de constrângere morală asupra aceleaşi minore pentru a o determina să întreţină din nou raporturi sexuale, culminând cu determinarea minorei să se deplaseze singură cu mijloace de transport până în Bucureşti, unde a fost aşteptată de inculpat, fiind oprit de intervenţia organelor de poliţie”, se arată în comunicat.

You May Also Like