14 septembrie 2022

Crimă oribilă într-o comună din Vâlcea. Fetiță de 2 ani și 11 luni, ucisă de unchiul ei


Gest șocant al unui bărbat din comuna Câineni, județul Vâlcea, care și-a ucis nepoata fără pic de milă. Fetița în vârstă de aproape 3 ani a fost lovită cu bestialitate de unchiul ei, acesta din urmă fiind deranjat că minora plângea . Incidentul a avut loc week-end-ul trecut, fetița decedând la spital din cauza rănilor grave cauzate. Criminalul a fost reținut inițial, iar mai apoi arestat preventiv. Procurorii din cadrul Parchetului de pe Iângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de 14 septembrie 2022, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat sub aspectul săvărşirii infracţiunii de omor asupra unui membru de familie.

“Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în seara zilei de 10.09.2022, inculpatul în timp ce se afla la locuința sa din comuna Câineni, jud. Vâlcea, iritat de faptul că minora în vârstă de 2 ani şi 11 luni luni (nepoata sa de soră, care îi fusese încredințata de părinţii acesteia spre creştere şi educare în lipsa acestora) plângea, acesta a exercitat cu intensitate acte de violenţă asupra minorei, respectiv a aruncat-o şi a proiectat-o pe podeaua din ciment a imobilului, împrejurări în care victima a suferit un politraumatism cu traumatism cranio cerebral (cu hemoragie meningo-cerebrală) şi traumatism abdominal (cu ruptură hepatică, contuzie renală dreapta şi hemoperineu consecutiv), leziuni ce au condus la decesul victimei la data de 12.09.2022 la Spitalul de Pediatrie din mun. Sibiu, jud. Sibiu. Investigaţiile au fost efectuate împreună cu lucrătorii de poliţie din cadrul I.P.J. Vâlcea — Serviciul de Investigaţii Criminale şi Postul de Poliţie Câineni. Facem precizarea că punerea în miscare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, in nici o situaţie, să infrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie” – se arată în comunicatul Parchetului Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like