15 aprilie 2019

CRUZIME. Câine împușcat într-o comună din Vâlcea

Un bărbat de 41 de ani, din Ilfov, aflat în vizită la tatăl său în comuna Glăvile, din județul Vâlcea, a împușcat un câine maidanez, făcând uz de armă fără drept. El deținea permis de port armă, însă nu avea niciun drept să împuște animalul.

Ar fi scăpat basma curată dacă în acel moment, adică duminică, 14 aprilie 2019, prin zonă nu treceau doi polițiști ce se aflau în patrulare. Oamenii legii au auzit două focuri de armă și au mers de îndată la locul unde s-a produs fapta. Astfel, ei au aflat că ilfoveanul a împușcat câinele la rugămintea tatălui său, pentru că maidanezul i-ar fi mâncat mai multe păsări din gospodărie.

„Din verificările efectuate, bărbatul ar fi efectuat cele două focuri de armă asupra câinelui la rugămintea tatălui său, ce domiciliază în zona respectivă, pe motiv că acesta ar fi omorât mai multe păsări de curte.

S-a procedat la ridicarea armei pe care bărbatul o deținea legal, cât și a permisului de armă. Cadavrul câinelui a fost ridicat și depus la Direcția Sanitar Veterinară Vâlcea în vederea efectuării unei expertize sanitar-veterinare de specialitate.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de armă fără drept” – informează IPJ Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like