În noaptea de luni spre marți, 7 – 8 noiembrie 2022, în nordul județului Vâlcea, un camion plin cu lemne a fost oprit în trafic de polițiștii Postului Brezoi. S-a constatat, în urma verificărilor, că marfa încărcată nu corespunde în totalitate cu avizul de însoțire. Cantitatea aflată în plus nu este una mare, circa 0,600 mc de lemn. Surse de la fața locului ne-au mărturisit totuși că nici speciile și nici diametrul lemnelor nu prea ar fi în concordanță cu documentele. Nu ar fi vreun caz extraordinar sau ieșit din comun dacă nu ar fi iscat un ditamai scandalul, iar procurorii nu ar fi intrat pe fir. Asta pentru că încă de la primele ore ale dimineții au existat informații că polițiștii constatatori nu ar fi întocmit documentele necesare, iar camionul și lemnele aflate în plus nu fost ridicate de la fața locului. Ar putea semăna cu un caz clasic de delăsare din partea autorităților! De ce nu s-au luat măsuri imediate în condițiile în care oamenii simpli prinși cu 5 bețe-n căruță sunt “rupți” în amenzi? Dar s-ar putea să nu fie totuși delăsare! Ei bine, zvonurile atestă faptul că atât camionul, cât și marfa aparțin unei societăți din Voineasa, al cărei patron este nimeni altul decât finul adjunctului IPJ Vâlcea, cu atribuții de inspector – șef, comisarul șef Dumitru Dărăban. Nu știm dacă acesta este un motiv sau pur și simplu polițiștilor constatatori le-a fost lene să întocmească documentația. Știm doar că totul este al naibi de suspect, iar un procuror ar fi dat startul unei anchete pentru a lămuri toate aspectele: de unde provin lemnele, cum au fost tăiate, de ce nu s-au întocmit documentele de constatare etc?!
Până una – alta, am cerut și un punct de vedere al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea în această speță și, așa cum ne așteptam, am primit un răspuns în bătaie de joc: “În referire la solicitarea dumneavoastră, vă comunicăm faptul că se efectuează verificări cu privire la legalitatea transportului de material lemnos, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri în consecință”. Adică, polițiștii nu au aflat nici la ore bune după depistarea în trafic dacă transportul este legal sau nu? De ce nu s-au întocmit documentele de constatare? De ce pentru alții e grabă, iar când e vorba de “marii lemnari” se acționează cu încetinitorul?
Iar la final avem o întrebare pentru actualul comandant al IPJ Vâlcea: este adevărat că recent ați retras forțele din timpul unei percheziții în nordul județului? Pe această temă o să revenim cu detalii la momentul oportun!
foto ilustrativ