Scene de-a dreptul halucinante sărbătoarea câmpenească ,,Pe fir de borangic”, organizată de Primăria Stoeneşti. Într-o tiradă rar întâlnită în administraţia publică locală, edilul – şef al localităţii, Gheorghe Dumbravă, şi-a vărsat năduful pe şefii social – democraţi, dar şi pe cei liberali, că nu au venit la sărbătoarea comunei. Mai grav este că Dumbravă a făcut, pe scenă, în faţa localnicilor şi a presei, o afirmaţie demnă de rechizitoriile DNA.
,,Eu am devenit liberal pentru asfaltul de la hotar, pentru 1,4 kilometri. Mi-a spus domnul Păsat, aici de faţă (n. red. consilierul judeţean Gheorghe Păsat, fostul preşedinte al CJ Vâlcea, între 2015 – 2016) <<mă, dacă vrei să ai asfalt acolo, trebuie să fi liberal!>>. Spun asta pentru că tot suntem la momentul adevărului. Aşa am ajuns liberal…pentru locuitorii satului Cacova şi pentru porţiunea aia de drum care leagă Dobriceniul de Bărbăteşti. Eu sunt om sincer şi spun lucrurilor pe nume. Dar asta nu înseamnă că voi muri la PNL” a spus la microfon, pe scenă, Gheorghe Dumbravă.
În cazul de faţă asistăm la un denunţ de manual. Un primar acuză că a fost şantajat de fostul preşedinte al CJ Vâlcea să treacă la PNL dacă vrea să i se asfalteze un drum din localitate. Dacă este aşa, lucrurile trebuie să-şi urmeze drumul firesc: DNA, mascaţi, dubă, cătuşe, 24 de ore, 30 de zile, fond, apel şi vreo trei – patru ani de închisoare!
17 iulie 2017