La o săptămână după reținerea unui individ acuzat de pornografie infantilă în formă continuată şi şantaj în formă continuată, DIICOT Vâlcea iese azi, 4 mai 2023, cu un comunicat de presă extrem de vag și incomplet, în care anunță că inculpatul în cauză a fost arestat. Este vorba despre un tânăr de 18 ani, din comuna Pădureni, județul Timiș.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul bănuit de pornografie infantilă și șantaj a comis infracțiunile în perioada septembrie 2022 – aprilie 2023. El ar fi determinat, în mod repetat, mai mult minore să producă şi să îi transmită prin intermediul unei reţele de socializare, materiale cu conţinut sexual explicit. Fotografiile și clipurile porni au fost stocate îj sisteme informatice, fiind ulterior folosite împotriva a două minore, pe care le-a amenințat că le va publica dacă nu trimit și altele.
“Inculpatul a ameninţat două dintre persoanele vătămate minore cu publicarea materialelor foto şi video pe care deja le deţinea, în scopul de a obţine noi materiale, de aceeaşi natură.
La data de 28.04.2023, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vâlcea a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul SCCO Vâlcea. Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie” – precizează DIICOT Vâlcea.
Foto ilustrativ