30 decembrie 2024

DISTRACȚIA s-a terminat! POLIȚIȘTII au aplicat legea „la sânge” pentru vâlcenii depistați cu asemenea abateri

La data de 30 decembrie 2024, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea – Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Vâlcea, în cadrul unei acțiuni care vizează combaterea deținerii și comercializării ilegale de articole pirotehnice și arme.

Astfel, în urma activităților desfășurate, la domiciliul unui bărbat în vârstă de 49 de ani, domiiciliat în municipiul Drăgășani, au fost descoperite și indisponibilizate aproxmiativ 1.000 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile II–IV, interzise la deținere și comercializare, în valoare de aproximativ 70.000 de lei.

„Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vâlcea, al Serviciului Criminalistic și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea. Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de «orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept», conform Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a anunțat IPJ Vâlcea.

You May Also Like