Polițiștii Orașului Berbești au reținut doi bărbați, ei fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”. În fapt, polițiștii orașului Berbești au fost sesizați cu privire la faptul că bărbații în cauză, cu vârste de 32 și 55 de ani, ar fi exercitat acte de violență asupra altor trei bărbați din localitate, la intervale de timp diferite. Astfel, în urma probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, polițiștii au dispus reținerea celor doi bărbați, urmând ca ei să fie prezentați pentru dispunerea unor măsuri legale care se impune.
Joi, 1 august 2024, cei doi au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județan Vâlcea.
Poliţiştii Secției nr. 11 Rurală Zătreni au reţinut un bărbat care ar fi exercitat acte de violenţe asupra două persoane. În fapt, la data de 30 iulie 2024, în jurul orei 21.00, un bărbat, în vârstă de 37 de ani, domiciliat în comuna Grădiștea, ar fi agresat, pe un teren viran, două persoane, de 46 şi 51 de ani, folosindu-se de un obiect contondent. La faţa locului, a fost solicitat un echipaj medical, însă persoanele vătămate au refuzat să fie transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În baza probatoriului administrat, faţă de cel în cauză a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”. Joi, 1 august 2024, bărbatul de 37 de ani a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub supravegherea și coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu.