31 octombrie 2024

FOTO. El este tânărul depistat cu droguri la Călimănești. A RECUNOSCUT TOT după ce a fost prins de jandarmi

În data de 30 octombrie 2024, în jurul orei 16.00, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Călimănești, aflați în patrulare pe podul care face legătura cu Schitul Ostrov din oraș, au observat doi tineri, cu vârste de 19 și 23 de ani, care, deși păreau că se bucură de o simplă plimbare în natură, au schimbat brusc direcția de mers la vederea jandarmilor, încercând astfel să evite contactul cu aceștia.

Comportamentul tinerilor a ridicat suspiciuni, mai ales că unul dintre ei consuma alcool într-un spațiu public, fapt vizibil de la distanță. La întrebările jandarmilor referitoare la posesia unor obiecte sau substanțe interzise, cei doi au negat orice implicare. Totuși, în urma controlului corporal preventiv, asupra tânărului de 23 de ani au fost găsite o țigaretă confecționată manual și mai multe resturi vegetale cu miros înțepător, suspectate a fi substanțe interzise conform legislației în vigoare.

Tânărul a recunoscut că achiziționase produsele din Râmnicu Vâlcea, de la o persoană necunoscută, și că erau destinate consumului propriu. Documentele întocmite în urma intervenției, împreună cu substanțele suspecte, au fost predate organelor abilitate pentru continuarea cercetărilor, în conformitate cu prevederile legale.

You May Also Like