14 februarie 2019

FOTO: Traficant de droguri, prins pe DN 7. Ridicase un colet cu cocaină de la Râmnicu Vâlcea

Decindere în forță pe DN 7, între Vâlcea și Pitești, acolo unde mascații și polițiștii de la SCCO au descoperit un autoturism în care se afla un colet cu cocaină. Deși în mașină se aflau patru bărbați, unul singur a fost vizat pentru a fi prins în flagrant. Este vorba despre un piteștean de 29 de ani, care ar fi deținut cantitatea de circa 20 de grame de cocaină. Bărbatul a fost reţinut.

Flagrantul pe DN 7 a avut loc zilele trecute, mai precis în data de 12 februarie 2019, când poliţiştii din cadrul Serviciului Antidrog din cadrul B.C.C.O. Piteşti, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul DIICOT- Serviciul Teritorial Piteşti, cu sprijinul S.C.C.O. Vâlcea şi al Biroului de Operaţiuni Speciale Piteşti, au acţionat pentru destructurarea unei grupări având ca preocupare traficul de droguri de mare risc ce acţiona pe raza judeţelor Argeş şi Râmnicu Vâlcea.

Aceştia au oprit în trafic, pe raza comunei Morăreşti, un autoturism în care se aflau patru bărbaţi cu vârste între 24 şi 35 de ani, toţi din judeţul Argeş, iar în urma controlului amănunţit al bagajelor, au descoperit circa 20 de grame de cocaină.

Din cercetări a reieșit că un bărbat de 29 de ani, din Piteşti, ar fi ridicat în aceeaşi zi un colet livrat prin curierat la Râmnicu Vâlcea, de unde cel în cauză ar fi ridicat coletul, cu ajutorul unui angajat al firmei de curierat.

După administrarea probatoriului, bărbatul de 29 de ani a fost reţinut şi prezentat instanţei, care, la data de 13 februarie a.c., a dispus arestarea preventivă.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like