11 august 2024

Foto/Video. ELICOPTERUL pentru stingerea incendiilor a ajuns în județul Vâlcea

Așa cum vă spuneam și anterior, incendiul care a izbucnit astăzi, duminică, 11 august 2024, în masivul Buila Vânturarița are șanse mici pentru a fi stins de pompierii care se deplasează pedestru, accesul fiind practic imposibil oricărui echipaj care ar putea transporta apă. Pentru a grăbi stingerea acestui incendiu, s-a apelat la sprijinul unui elicopter, echipat cu mijloacele tehnice necesare pentru stingerea incendiilor.

Astăzi, la ora 16.00, elicopterul a început operațiunile pentru stingerea incendiului din masivului Buila Vânturarița.

„Elicopterul se deplasează pentru a se alimenta cu apă în zona Brădișor, urmând să se deplaseze și să lanseze apa în zona focarelor din masivul Buila”, a anunțat ISU Vâlcea, la ora 16.00.

În video, elicopterul este surprins decolând de pe stadionul din comuna Păușești Măglași.

You May Also Like