De o bună perioadă de timp, o haită de aproximativ 40 de câini terorizează populaţia din comuna Costeşti. Maidanezii stau în general în preajma Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Bistriţa, dar şi a Şcolii Speciale Bistriţa. În aceste condiţii, incidentele nu au întârziat să apară. Deja cinci beneficiari ai Centrului au fost muşcaţi de câini, ultimul eveniment nefericit de acest gen având loc chiar în această dimineaţă de joi, 5 martie 2020.
Potrivit informaţiilor primite de la DGASPC Vâlcea, incidentul a avut loc în jurul orei 07.30, când bătrânii se deplasau către sala de mese, ce se află la circa 100 de metri de clădirea în care sunt cazaţi. Unul dintre beneficiari, care este diagnosticat cu shizofrenie, a luat-o înaintea celorlalţi, fără a fi însoţit. Pe drum, el a fost atacat de câini şi rănit destul de serios la un picior. Bătrânul de 78 de ani a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Horezu.
„Da, este adevărat că incidentul a avut loc în drum spre cantină. De obicei, beneficiarii sunt însoţiţi de angajaţi, însă în această dimineaţă bătrânul a luat-o înainte. Din fericire, starea sa nu este gravă, însă nici situaţia nu este de neglijat” – ne-a declarat Jana Diaconu, directorul adjunct al DGASPC Vâlcea.
Primăria Costeşti, neputincioasă?
Aşa cum menţionam, situaţia cu maidanezii din comuna Costeşti este veche şi arhicunoscută. Conducerea DGASPC Vâlcea susţine că a făcut zeci de adrese către Primăria Costeşti pentru a se rezolva situaţia, însă fără niciun rezultat.
„Din păcate, frecvent se întâmplă asta acolo. Nu putem face mare lucru cu aceşti câini, pentru că ne sar ONG-urile în cap. Avem adrese multe către Primărie. Încercăm peste tot. I-au mai castrat, i-au mai cărat angajaţii, însă se întorc. Problema e şi gardul, pentru că nu putem construi, nefiind terenul nostru. Cantina nu se află în centru, iar beneficiarii parcurg vreo sută de metri până acolo pe un drum comun cu Şcoala Specială. O să facem adresă şi la Poliţie” – ne-a mai spus directorul adjunct al DGASPC Vâlcea.
Am încercat să-l contactăm telefonic şi pe primarul comunei Costeşti, Toma Peştereanu, însă acesta nu a răspuns la apeluri. Aşteptăm cu interes şi un punct de vedere al dânsului, să ne spună de ce nu s-au luat măsuri până acum şi de ce priveşte nepăsător în timp ce haita de maidanezi face victime.