13 ianuarie 2019

GRAV. Produse din carne neconforme și expirate, descoperite în magazinele din Vâlcea

Într-un comunicat de presă, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a dezvăluit că au fost găsite o serie de nereguli în magazinele din întreaga țară, inclusiv în județul Vâlcea. Controalele au avut loc în ultima parte a anului 2018, iar inspectorii au descoperit foarte multe produse din carne care erau neconforme.

Controlul s-a desfăşurat la nivel naţional și au rezultat următoarele date:

  • Au fost controlaţi 1.127 operatori economici, dintre care la un număr de 711 ( 63 %) au fost constatate deficienţe;
  • A fost verificată o cantitate de 60.172 kg produse din carne, din care cca 8.677 kg (14,4 %) nu se încadrau în prevederile legale privind protecţia consumatorilor;
  • Au fost prelevate 71 eşantioane de produse din carne și, urmare a analizelor de laborator, a rezultat că 14 dintre ele (19,72 %) nu se încadrau în prevederile legale, în vigoare.

Structura eşantioanelor prelevate şi a neconformităţilor constatate este următoarea:

  • 23 eşantioane de salamuri din care 21,7% erau neconforme (5 eşantioane);
  • 10 esantioane de Salam de Vară din care 10 % erau neconforme (1 eşantion);
  • 2 eşantioane de Salam Victoria din care 50% erau neconforme ( 1 eşantion);
  • 9 eşantioane de cârnaţi din care 33 % erau neconforme ( 3 eşantioane)
  • 12 eşantioane din alte sortimente din care 25% erau neconforme (3 eşantioane).
  • 6 sortimente de cremwurşti din care 16,66% erau neconforme (1 eşantioane).;
  • 7 eşantioane de parizer din care toate erau conforme;
  • 2 eşantioane de cabanos din care toate erau conforme.

Urmare a deficienţelor constatate, comisarii ANPC au dispus următoarele măsuri:

  • oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a circa 2.300 kg produse din carne, în valoare de 27.710 lei, produse cu parametrii neconformi şi/sau cu data durabilităţii minimale depăşită;
  • oprirea temporară de la comercializare a circa 3.083 kg produse din carne, în valoare de 49.117 lei până la remedierea neconformităţilor constatate;
  • aplicarea de 811 sancţiuni contravenţionale dintre care 432 avertismente şi 379 amenzi contravenţionale în valoare de 1.502.200 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

În județul Vâlcea s-a descoperit că erau comercializate produse din carne care nu se încadrau în parametrii fizico-chimici impuşi prin prevederile legale în vigoare. De asemenea, tot în magazinele de pe raza județului nostru inspectorii au găsit o serie de produse din care care erau expirate.

Mai mult decât atât, alte abateri găsită au fost neevidențierea prin semne grafice distincte a ingredientelor cu efect alergen și lipsa înscrierii sau înscrierea eronată pe etichete a tratamentului termic utilizat la obţinerea produselor.

ANPC a mai descoperit în marketurile din Vâlcea că se vindeau produse din carne pe a căror etichetă lipsea cu desăvârșire menționarea naturii membranei utilizate. De asemenea, s-au mai constatat și practici comerciale incorecte.

 

You May Also Like