30 decembrie 2016

HOȚII din DRĂGĂȘANI au fost „VÂNAȚI” de POLIȚIE. Vezi ce s-a întâmplat!

UPDATE: Magistraţii Judecătoriei Drăgăşani au decis să-i trimită după gratii pe hoţii care prăduiau apartamentele din oraş. Infractorii sunt Venus Cosmin Cucoş, Marian Gabriel Popescu şi Achim Dragoş Pantelimon, ei fiind arestaţi preventiv pentru 30 de zile pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată. 

„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani Dispune arestarea preventivă a inculpatului CUCOŞ VENUS – COSMIN pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de astăzi, 31.12.2016 şi până la data de 29.01.2017 inclusiv. Dispune arestarea preventivă a inculpatului POPESCU MARIAN – GABRIEL pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de astăzi, 31.12.2016 şi până la data de 29.01.2017 inclusiv. Dispune arestarea preventivă a inculpatului ACHIM DRAGOŞ – PANTELIMON, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de astăzi, 31.12.2016 şi până la data de 29.01.2017 inclusiv. În baza art. 230 C.p.p. dispune emiterea de urgenţă a mandatului de arestare preventivă pe numele fiecăruia din cei trei inculpaţi. Respinge solicitarea apărătorului inculpaţilor privind luarea faţă de aceştia a măsurii arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. Măsurile dispuse se comunică administraţiei locului de deţinere. În baza art.275 alin. (3) C.p.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu, av. Căpraru Ilie, în cuantum de 780 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei” – se arată în minuta instanţei. 


Trei tineri, unul din municipiul Dragasani (Valcea) si doi din Targu Jiu (Gorj), au fost incatusati de politistii valceni, pe numele lor fiind facute cercetari pentru comiterea infractiunii de furt calificat in forma continuata. Politistii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Drăgăşani i-au  „vanat” pe cei trei indivizi, care in ultimele saptamani au praduit cinci apartamente din Dragasani, ce se aflau la parterul blocurilor, cauzand un prejudiciu total de 35.000 de lei.

„În perioada 11 – 29 decembrie a.c., Poliţia Municipiului Drăgăşani a fost sesizată cu privire la comiterea a 5 furturi din locuinţe situate pe raza municipiului Drăgăşani.

În urma cercetărilor efectuate şi a exploatării cu operativitate a informaţiilor obţinute, poliţiştii de investigaţii criminale au reuşit identificarea a trei tineri, respectiv C.V.C. de 21 de ani, din municipiul Drăgăşani, P.M.G., de 20 de ani, municipiul Târgu Jiu şi A.D.P., de 19 ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuite de comiterea celor 5 furturi.
Cei trei ar fi sustras bunuri şi valori, din 5 apartamente situate la parterul blocurilor din municipiul Drăgăşani. Aceştia ar fi pătruns în locuinţe prin escaladarea balcoanelor şi prin forţarea ferestrelor cu şurubelniţe, de unde sustrăgeau, in special, bijuterii din aur, telefoane mobile, laptopuri, parfumuri, obiecte electrocasnice si altele, cauzând un prejudiciu estimat la 35.000 de lei.
Poliţiştii au reuşit recuperarea a 104,58 grame de aur, de la două case de amanet din municipiul Slatina, 3 laptopuri, mai multe parfumuri, obiecte electrocasnice, telefoane mobile şi a sumei de 5.700 de lei, prejudiciul fiind recuperat in proporţie de 90%.
Faţă de cei trei a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, aceştia fiind încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Vâlcea, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani cu propunerea de arestare preventivă.
În cauză se efectueze cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat, sub supravegherea procurorului de caz” – precizeaza IPJ Valcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like