În dimineața de 11 iunie 2024, în jurul orei 05.00, polițiștii din Râmnicu Vâlcea au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, un bărbat în vârstă de 74 de ani, domiciliat în comuna Voineasa, s-ar fi aruncat de la etajul șase al unității medicale. În ciuda manevrelor de resuscitare care au fost efectuate rapid, bătrânul a decedat.
„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor evenimentului”, a transmis IPJ Vâlcea.
Vom reveni cu informații.