UPDATE: Magistraţii Judecătoriei Horezu au decis să-l aresteze preventiv pe Nicolae Ileana, bărbatul ce este acuzat că şi-a violat fiica ani la rând. Din câte se pare, abuzurile sexuale ale bestiei au început după ce mama adolescentei a murit. Acum, bărbatul va sta 30 de zile după gratii, însă mai mult ca sigur îl aşteaptă mulţi ani de înschisoare.
Timp de mai bine de trei ani, un individ din comuna Oteşani, judeţul Vâlcea, şi-a violat fiica în mod constant. A început când fata avea doar 15 ani. Atunci a fost pentru prima dată abuzată sexual de tatăl său, fiind ameninţată cu acte de violenţă dacă nu cedează avansurilor.
Poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Măldăreşti au reuşit să afle întreaga poveste abia acum, după ce bestia şi-a nenorocit copilul pe viaţă. Bărbatul de 47 de ani, pe numele său Ileana Nicolae, a fost reţinut de oamenii legii şi urmează să fie propus pentru arestare preventivă şi să fie pus sub acuzare pentru comiterea infracţiunii de viol.
„Poliţiştii au probat activitatea infracţională a bărbatului, pe care l-au reţinut pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare preventivă Vâlcea.
I.N. va fi prezentat, azi, procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, respectiv judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Horezu, cu propunerea de arestare preventivă” – precizează IPJ Vâlcea.