12 septembrie 2017

INTERVIU INCENDIAR – Nicolaescu: ,,Sacomet are banii necesari şi va închide groapa de gunoi, conform legii!”

Foarte atacat în ultima perioada, patronul societăţii Sacomet, administrator al gropii de gunoi de la Măldăreşti, încearcă să demonteze punct cu punct acuzaţiile care i se aduc. Despre incendiu, autorizaţii de funcţionare, războaie între colectorii de deşeuri, relaţia cu administraţia publică locală, dar şi despre cum se va închide mult comentata groapa de gunoi, într-un interviu chiar cu Florin Nicolaescu.

Reporter: Aţi dat foc gropii de gunoi, domnule Nicolaescu?
Florin Nicolaescu: ,,Mi-aş fi dat singur foc la miliarde de lei vechi? Gândiţi-vă că acolo erau deşeuri care puteau fi reciclate. Aş fi câştigat bani frumoşi de acolo. Eu sunt om de afaceri, pentru ce mi-aş fi dat foc la un asemenea câştig? Vă asigur că incendiul m-a prejudiciat şi ca imagine, pentru că s-au trezit nişte răuvoitori să mă acuze că eu aş fi vinovat, dar şi financiar. Deci, cum să dau eu foc?! Dumneata ţi-ai da singur foc la bani?!”

R: Sunteţi într-un conflict deschis cu Urban, aşa cum se aude? Credeţi că au ceva contra dumneavoastră?
F.N.: ,,Nu vreau să se înţeleagă că aş avea ceva personal cu cineva. Dar câtă vreme sunt îndreptate împotriva mea asemenea atacuri nedrepte, n-am cum să nu mă apăr. De altfel, vă anunţ că Urban are să-mi dea aproximativ 180.000 de euro (n. red. aproximativ 8 miliarde de lei vechi). Cu vreo cinci miliarde sunt înscris la masa credală, pentru că, aşa cum se ştie, Urban este în insolvenţă. Deci au să-mi dea cinci miliarde dinaintea intrării lor în insolvenţă, care s-a produs prin 2011 – 2012. Recent, s-au mai strâns aproximativ trei miliarde de lei vechi, din facturi curente. Şi cu toate astea, tot ei au o pornire publică împotriva mea, pe care nu le-o înţeleg. Oricum, am depus la Tribunal o adresă prin care cer intrarea în faliment a societăţii Urban, dacă nu mi se achită, în termen de zece zile, facturile curente. S-a mai vehiculat că societatea pe care o conduc este în insolvenţă sau chiar aproape de faliment. Nici vorbă de aşa ceva, Sacomet merge pe profit!”

R: Să revenim la incendiu. Care credeţi că este cauza?
F.N.: ,,În sinea mea sunt convins că s-a pus foc la groapa de gunoi. Mai ales că focarele au pornit aproape în acelaşi timp, dar în locuri diferite. Eu sunt mulţumit de cum au acţionat instituţiile statului, în frunte cu prefectul judeţului. Am mare încredere că se va stinge incendiul în scurt timp. Dar aş vrea să se facă o investigaţie, prin metode specifice ale organelor de cercetare penală, să se afle făptaşul. Dacă sunt eu, să fiu băgat în puşcărie. Dacă e altcineva, tot la fel, dar să-mi dea şi banii pe ce ar fi trebuit să reciclez şi n-am mai reuşit din cauza focului.”

R: Atunci, de unde atâta pornire contra dumneavoastră?
F.N.: ,,Toţi cetăţenii din Horezu şi din împrejurimi trebuie să ştie că împotriva mea sunt îndreptate atacuri plătite de adversarii mei economici. E clar la cine mă refer. Eu am o stimă pentru hurezeni şi pentru cei din localităţile vecine şi le cer scuze tuturor pentru disconfortul produs. Dar să ştie că dacă nu eram eu, era altul în locul meu. Nu eu am făcut groapa de gunoi, aşa cum susţin nişte demenţi prin mass – media. Cum o puteam face eu când groapa a fost amenajată în 1972, iar eu eram, pe atunci, în clasa a IX-a, deci minor. Era cam greu să înfiinţez gropi de gunoi, mă ocupam cu altceva. Aş vrea să vă mai spun că Sacomet este una din puţinele societăţi rămase pe piaţă, din judeţul Vâlcea, provenite din fosta IGO. Ceea ce nu e puţin lucru.”

R: Detaliaţi puţin natura conflictelor cu partenerii de afaceri. Şi, până la urmă, închideţi sau nu groapa de gunoi pe banii Sacomet?
F.N.: ,,Domne, eu am picat la mijloc, în 2015, în războiul dintre doi coloşi economici în domeniu: Urban şi Romprest. Apropo, i-aş întreba pe cei de la Urban unde duc gunoiul?! Ştiu că Brai – Cata duce gunoiul la un depozit din Târgu – Jiu, pentru că şi noi avem un contract acolo. Dar Urban unde depozitează? Sunt tare curios. În altă ordine de idei aş vrea să le spun tuturor celor care întreabă dacă am sau nu am banii de închidere a gropii de la Măldăreşti, că îi am. Dar lumea nu trebuie să creadă ce spun unii habarnişti sau răuvoitori, care mă acuză că nu voi închide eu groapa. Vă spun oficial: eu voi închide groapa, dar conform legii, nu după cum scrie una prin ziare. Am văzut, tot în presă, că sunt necesare 30 de miliarde de lei vechi. Mă miră că se vehiculează asemenea sume, pentru că nici eu nu ştiu cât este necesar. Conform legii, groapa se închide în urma unui proiect. Se va face un studiu geotehnic la baza acestui proiect. După întocmirea acestei documentaţii, proiectantul, nu Nicolaescu, va decide calendarul închiderii gropii de gunoi şi va fixa costurile acestui proces. Deci, nu eu! Ca să le intre tuturor în cap. Sacomet va plăti închiderea gropii, dar în urma unui proiect, fiindcă aşa mă obligă legea. De altfel, sunt monitorizat. Iar proiectul va începe în momentul în care se va stinge focul, pentru că nu se poate lucra în situaţia de faţă. Şi poate nu ar trebui să spun, dar din respect pentru cetăţenii judeţului care au citit atâtea aberaţii, spun şi cu cine voi face proiectul: cu o societate din Bucureşti şi va lucra proiectantul Sorin Matei. Vă asigur că e un specialist în domeniu. Aşa că toţi cei care îmi duc grija că n-am banii pentru închiderea gropii, în frunte cu cei ce conduc Primăria Horezu, pot să doarmă liniştiţi. Groapa se va închide pe banii Sacomet, în urma unui proiect.

R: Că tot aţi adus discuţia, cu primăriile din zonă în ce relaţie sunteţi?
F. N.: ,,Eu încerc să am o relaţie bună cu autoritatea publică locală, dar uneori apar evenimente neprevăzute. De exemplu, am fost anunţat de paznicul gropii de gunoi că a venit un domn topometrist care voia să intre şi să măsoare. Nu eram în zonă, mi l-a dat la telefon şi s-a prezentat. Îl cunoşteam după nume, dar puteam eu să fiu sigur că el este, mai ales după câte s-au întâmplat? A spus că a fost trimis de Primăria Măldăreşti. Eu i-am transmis să vină cu o solicitate scrisă din partea primăriei, sau să mi se trimită cumva, oficial, o notă scrisă. După ce a luat foc groapa eu mă tem de orice, e normal să-mi iau măsuri. Sigur, când am primit hârtia de la primărie, i-am permis accesul, este normal să colaborez instituţional.”

R: Sunteţi acuzat că nu aţi respectat autorizaţia de mediu în baza căreia a funcţionat depozitul de la Măldăreşti. Cum răspundeţi?
F. N.: ,,Conform autorizaţiei, care era valabilă până la data de 17 iulie, aveam voie să depozităm deşeuri municipale, menajere…ceea ce s-a şi depozitat. Era specificat şi volumul, nu mai mult de 130.000 metri cubi. Pe 15 martie 2017 s-a făcut o verificare şi s-a constatat că se află depozitaţi aproximativ 110.575 metri cubi. Vă daţi seamă că este foarte puţin probabil ca în patru luni, cât s-a mai depozitat până la jumătatea lui iulie, să fi sărit de 130.000 metri cubi. Şi pentru că era depozit neconform, s-a putut aduce gunoi de oriunde, din ţară, fiindcă nu se specifica explicit nimic. Eu consider că am respectat autorizaţia dată de Mediu. Dar aş pune o întrebare autorităţilor locale, cetăţenilor care sunt absolut nevinovaţi, societăţilor din domeniu şi inclusiv dumneavoastră, presei. Unde depozitează Vâlcea gunoiul?! Şi încă ceva: Sacomet a fost înjurată în fel şi chip, dar societăţile care iau banii înainte pe trei luni, de ce sunt bine merci? Există, în Vâlcea, firme de colectare deşeuri care încasează banii în felul acesta. Se ştie! De ce nu se iau măsuri?”

Drept la replică – Urban
Contactat telefonic, directorul Urban, Dan Ceauşescu, a declarat: ,,Noi nu avem nimic cu Sacomet. Nu ştiu de unde patronul acestei societăţi are această impresie. Probabil s-a creat aşa, o poveste cum că i-am fi adversari. Noi am plătit Sacomet, în urma serviciilor prestate, 70 de miliarde de lei vechi în ultimii zece ani. Deci, de ce am avea o relaţie proastă? Înţeleg că domnul Nicolaescu s-a supărat pentru unele atacuri în presă, dar acestea nu provin de la noi. Nu putem controla noi ce apare într-un anume ziar. Într-adevăr, Sacomet s-a înscris la masa credală a insolvenţei noastre cu aproximativ cinci miliarde de lei vechi, dar suma datorată de noi pe facturi curente nu este de trei miliarde, pentru că am mai achitat din ei. Sunt doar două”.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.