De aproximativ șase ani, directorul Romsilva, vâlceanul Gheorghe Mihăilescu, este ținta vie a liberalilor. Deputatul Cristian Buican și mama senatorului Florin Cîțu (Elena Cîțu) i-au făcut plângeri penale și sesizări administrative.
Familia senatorului Câțu îl vrea legat pe șeful Romsilva
Cea mai recentă clasare de care Gheorghe Mihăilescu a avut parte a fost dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea în 2019. O plângere penală făcută de afacerista Elena Câțu, tot vâlceancă, a planat asupra capului celui care conduce Romsilva. Plângerea a fost făcută în 2018 la Direcția Națională Anticorupție (DNA) București. De acolo a fost trimisă la DNA Pitești care a trimis-o la Parchet. Mihăilescu nu a fost chemat niciodată la declarații, primind clasarea în plin acum câteva luni. Mama senatorului liberal l-a reclamat pe Mihăilescu pentru că a apărat interesele Romsilva în instanță, într-un proces civil. Instanța civilă i-a retrocedat Elenei Cîțu aproximativ 50 de hectare de pădure lângă pârtia de schi din Voineasa. Până la momentul procesului, pădurea aparținea Romsilva, deci Mihăilescu n-ar fi avut cum să nu apere interesul instituției pe care o conducea, care era, în fond, interesul statului. Este adevărat că o expertiză și alte documente au determinat judecătorii să dea câștig de cauză afaceristei, în dauna statului. Dar dacă directorul de atunci al Romsilva Vâlcea nu ar fi trimis documente în instanță pentru a apăra interesul statului, abia atunci ar fost acuzat pe bună dreptate de abuz în serviciu. Elena Cîțu a considerat că este abuz în serviciu și că și-a apărat instituția pe care o conducea și pe care a reprezentat-o instituțional în fața instanței de judecată și i-a făcut plângere. Menționăm că nu doar Elena Câțu a semnat plângerea contra pesedistului, ci și soțul ei, Vasile Câțu.
Nu se lasă nici Buican. Mihăilescu, dacă nu închis, măcar demis.
Și dacă tot e vorba de reclamații și plângeri penale, nu putea lispi reclamagiul fruntaș pe ramură al județului Vâlcea, Cristian Buican. În 2014 i-a făcut plângere penală lui Mihăilescu la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) pentru că ar fi ,,liderul unui grup infracțional organizat” la Romsilva Vâlcea. Plângerea are fost trimisă prin cabinetul parlamentar. Nici până în prezent Mihăilescu nu a fost chemat la audieri, semn că există și destui procurori care nu ,,mușcă” din momelile lui Buican. Liberalul nu s-a oprit aici. Puternic înveninat pe Mihăilescu, i-a făcut și o reclamație administrativă la fosta ministră a Pădurilor din guvernul tehnocrat, Cristina Pașca – Palmer. În sesizare, Buican spune că Mihăilescu trebuie destituit din funcția de director al Romsilva Vâlcea pentru că e pesedist. Apoi îndrugă și alte argumente, pe care le-a prezentat și procurorilor DIICOT. Nici măcar ministra tehnocrată nu l-a luat în seamă pe Buican, iar Mihăilescu a rămas director supraviețuind și guvernului Cioloș.
Mai jos puteți vedea primele pagini ale referatului de propunere de clasare întocmit de Poliție, în cazul plângerii familiei Câțu, dar și prima pagină din Ordonanța de clasare emisă de Parchet. De asemenea, atașăm și reclamația lui Cristian Buican la ministrul tehnocrat Cristina Pașca Palmer. O întrebare rezultă din toată povestea aceasta: care este motivul pentru care liberalii îl vor pe Mihăilescu la pușcărie cu tot dinadinsul?!