Săptămâna trecută, o parte a presei vâlcene, care a antrenat şi Prefectura (cu tot cu instituţiile subordonate) au acuzat SC Sacomet (firma administrator a gropii de gunoi de la Măldăreşti) că a încălcat legea prin depozitarea unor deşeuri menajere în punctul de lucru din strada 1 Decembrie, Horezu. S-a creat şi o comisie de anchetă la nivelul Prefecturii, prin care s-a stabilit verificarea situaţiei menţionate de două ziare. Controlul care a fost cel mai în măsură să ateste dacă autorizaţia de mediu a Sacomet a fost sau nu respectată, a fost al Gărzii de Mediu. Luni, 15 ianuarie, 2018, o echipă a Gărzii, condusă de şefa instituţiei, Monica Fusescu, s-a deplasat la Horezu pentru verificări. Potrivit procesului verbal de control, pe care îl publicăm în facsimil, comisarii Gărzii de Mediu nu au găsit nicio infracţiune sau contravenţie (aşa cum a urlat presa bine plătită de concurenţă), ba din contră, s-a mai constatat şi realizarea unor măsuri impuse în urma unui control din 2017. În aceeaşi zi, patronul şi administratorul SC Sacomet a fost chemat la Prefectură pentru a da explicaţii în faţa reprezentantului guvernului în teritoriu şi a altor şefi de instituţii. Nicolaescu a prezentat procesul verbal al controlului Gărzii de Mediu şi a mai făcut unele precizări. Drept pentru care, tevatura a luat sfârşit.
,,Domnul Nicolaescu a participat la întâlnirea de lucru organizată de noi, s-a prezentat cu o autorizaţie din care reiese că poate depozita deşeuri într-un punct de lucru secundar, înţeleg că şi Garda de Mediu a fost acolo şi a făcut un proces verbal care să ateste acest lucru. Deci, deocamdată, nu mai sunt probleme. Dacă vor mai apărea pe parcurs, rămâne de văzut” – a declarat prefectul judeţul Vâlcea, Florian Marin.
,,S-a dovedit, încă odată, că avem actele necesare activităţii pe care o desfăşurăm. Se minte într-unele ziare, probabil plătite de adversarii noştri de pe colectării de gunoi, că lucrăm ilegal. Cât de ,,ilegal” lucrăm, o dovedesc documentele noastre, dar şi documentele de după control, eliberate de instituţiile statului” – a declarat Florian Nicolaescu.
Aşa cum am precizat într-un articol trecut, în autorizaţia de mediu a societăţii se permite depozitarea temporară în sediul din strada 1 Decembrie, Horezu.
Sacomet scoate documentele! Nicolaescu: ,,Pot depozita temporar, conform autorizaţiei de mediu”