1 februarie 2019

Medic de la SJU Vâlcea, sancționat disciplinar în cazul Ayan Mutu

Într-un comunicat de presă, conducerea Spitalului Județean de Urgență Vâlcea susține că cercetările pe linie administrativă în cazul copilului Ayan Mutu au fost finalizate. În urma anchetei administrative, medicul Angela Jugrăvescu a fost sancționat disciplinar. Trebuie menționat că actul medical va fi cercetat de Colegiul Medicilor, iar alte aspecte de procurori.

Iată comunicatul de presă:

„Comisia de cercetare disciplinară prealabilă, constituita la nivelul Spitalului Judetean de Urgenta Valcea in vederea verificarii modului in care a fost acordata asistenta medicala pacientului M.A., in varsta de 1 an si 1 luna, a concluzionat urmatoarele:

  • personalul medico-sanitar de la UPU (medic si asistenti) a respectat procedura si protocoalele care se impuneau in cazul de fata, procedand la acordarea asistentei medicale de specialitate si internarea in sectia de profil in aproximativ 30 minute de la prezentarea in UPU;
  • in sectia Pediatrie, pacientul M.A. a fost preluat de catre medicul de garda, dr. J.A. — medic primar pediatru, care nu a respectat protocolul incheiat la nivelul sectiei pentru diagosticul pe care l-a constatat si l-a inscris in FOCG, desi a afirmat in timpul audierii in fata comisiei de disciplina ca avea cunostinta despre acesta, motiv pentru care se propune sanctionarea disciplinara cu reducerea salariului de baza pe o durata de 3 luni cu 10%, potrivit art. 248, alin. 1, lit. c din Legea 53/2003 — Codul Muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
  • d-na dr. C.D. – medic sef sectie Pediatrie, in dimineata zilei de 04.01.2019, dupa terminarea raportului de garda, incepand cu ora 09.00 a respectat atat protocolul incheiat la nivelul sectiei pentru diagnosticul constatat si inscris in FOCG la internare de catre medicul de garda, cat si procedura de transfer interclinic al pacientului critic, conform OMS nr. 1091/2006.
  • in acest moment, cazul pacientului M.A. este in cercetare si la alte institutii abilitate: Colegiul Medicilor Rm. Valcea si Judecatoria Rm. Valcea.
  • aspectele legate de acuzatiile de malpraxis, la adresa personalului medico-sanitar implicat in acordarea asistentei medicale pacientului M.A., sunt de competenta instantelor abilitate”.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like