O minoră cu afecţiuni psihice a fost torturată de un individ, care a agresat-o şi a violat-o în nenumărate rânduri. Cazul a ajuns în atenţia procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea, care miercuri, 14 septembrie 2016, au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul DRUGAN Nicolae. Acesta este acuzat de comiterea infracţiunii de viol în formă calificată şi continuată, prev. de art. 218 alin. 1 şi 3 lit. c Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 41 alin. 1 Cod penal.
De altfel, cu o zi înainte, anchetatorii l-au reţinut pe violator pentru o durată de 24 de ore, ulterior prezentându-l în faţa instanţei cu propunerea de arestare preventivă. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Rm. Vâlcea a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
„În fapt, în sarcina inculpatului DRUGAN Nicolae, s-a reţinut că în a doua jumătate a lunii august 2016, prin ameninţări cu acte de violenţă şi prin acte de agresiune repetate, profitând de faptul că persoana vătămată minoră P.F. suferea de afecţiuni psihice şi se afla în imposibilitatea materială de a lua legătura cu membrii familiei, a obligat-o de mai multe ori să întreţină raporturi sexuale în timp ce se afla în locuinţa acestuia din mun. Rm. Vâlcea.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie” – precizează Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.