Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea ne-au informat că, în data de 27 aprilie 2024, în jurul orei 21.00, polițiștii din Băbeni, în timp ce desfășurau activități specifice pe Drumul Județean 677F, pe raza comunei Șirineasa, au depistat în trafic un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 27 de ani, domiciliat în comuna Roșiile. În urma verificării cu aparatul DRUGTest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana depistată refuzând transportarea la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal”, a anunțat IPJ Vâlcea.