Noi detalii despre moartea care a tulburat Râmnicu Vâlcea în urmă cu o săptămână. Profesoara de muzică Irina Saioc, de la Colegiul Naţional de Informatică ,,Matei Basarab” a fost implicată într-un scandal care s-a soldat cu o sesizare la Poliţie. Colegul său de catedră, profesorul de muzică Mihai Barbu, a chemat Poliţia în urmă cu trei – patru luni din cauza unor telefoane cu număr ascuns pe care le primea seara. ,,Nu mă jignea, dar mă avertiza…mă ameninţa, ca să fiu mai exact, să o las în pace pe Irina. Am primit câteva telefoane de-astea până când m-am hotărât să fac ceva. Iniţial am anunţat-o pe directoarea liceului, ulterior am anunţat Poliţia. Când un domn poliţist a venit în curtea liceului să-mi ia o declaraţie, eu am menţionat acolo un număr greşit pentru că m-am încurcat în setările telefonului. Am greşit, ce-i drept, nu puteam indica niciun număr de telefon, întrucât am fost sunat doar cu număr ascuns. Şi atunci şi acum îmi asum eroarea indicării greşite a numărului de telefon. Dar recunosc faptul că am fost sunat şi că o voce de bărbat mi-a spus s-o las în pace pe Irina. De altfel, nu îi făceam nimic. Abia ne vedeam pentru că eu am ore la două şcoli şi ne intersectam rar” – a declarat pentru Gazeta Vâlceană profesorul Mihai Barbu.
Şi directoarea Alina Veţeleanu recunoaşte evenimentul. ,,Ştiu că au ieşit unele discuţii drept pentru care l-am sfătuit pe domnul profesor Barbu să anunţe Poliţia care, din câte îmi amintesc, a şi venit aici… I-am chemat pe amândoi (n.r. pe Mihai Barbu şi Irina Saioc) la o discuţie care s-a purtat în termeni amiabili. Irina a spus că nu are pe nimeni în anturaj care să facă aşa ceva. Noi nici nu ştim dacă a avut sau nu a avut vreo relaţie pentru că era un om foarte introvertit. Dar nu vreau să se înţeleagă asta în termeni greşiţi. Era un om foarte profund, un profesor dedicat şi un om tare bun. Regretăm profund moartea ei!” – a spus Alina Veţeleanu, directorul colegiului ,,Matei Basarab”. La IPJ Vâlcea nu există nicio sesizare scrisă a profesorului Barbu. Fie, poliţistul de proximitate care s-a dus la liceu a tratat uşor cauza, fie sesizarea n-a fost înregistrată. Purtătorul de cuvânt al instituţiei recunoaşte că au existat asemenea discuţii şi că un coleg de-al său, de la Proximitate, s-a deplasat la ,,Matei Basarab”, dar asigură că nu s-a înregistrat nimic scris din partea lui Barbu.
Dr. Neamu, şeful Medicinei Legale, continuă să se încurce în propriile minciuni
Săptămâna trecută, şeful Medicinei Legale din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vâlcea, Ioan Neamu, a făcut mai multe declaraţii care se bat cap în cap, legate de moartea profesoarei. Amintim, aşa cum am scris într-un articol anterior, că Neamu a declarat prima dată că moartea a survenit de la un edem pulmonar provocat de o pneumonie netratată şi că nici vorbă de lovituri pe trupul femeii. Ulterior, acelaşi medic a declarat presei că edemul pulmonar a fost cauzat de o intoxicaţie. Nici la intoxicaţie Neamu n-a fost foarte clar. În două ziare vâlcene a spus că este o ,,intoxicaţie voluntară”, iar altor ziarişti le-a sugerat că Irina Saioc ar fi căzut şi s-ar fi intoxicat în urma spargerii unui recipient cu substanţă toxică, folosită probabil la curăţenie. Tot Neamu a mai confirmat în discuţiile cu redactorii noştri şi tăietura de pe fund dar şi câteva lovituri pe corp, pe care le explică prin faptul că Irina a căzut. Însă iniţial nu recunoştea nimic din toate astea.
Un detaliu tulburător care ar putea da ancheta peste cap
În discuţii private cu familia profesoarei, la capela unde a fost depusă miercurea trecută, s-a vorbit insistent despre tezapneumoniei şi edemului pulmonar; idee indusă celor îndureraţi tot de şeful Medicinei Legale. Redăm spusele unei profesoare onorabile, foarte cunoscută în Râmnicu Vâlcea, despre Irina Saioc: ,,I-am predat matematică şi am ţinut legătura după liceu. Eram prietene, pot spune confidente. Nu era o femeie uşoară, nu avea anturaje periculoase, era un copil bun şi un profesor dedicat. În urmă cu un an şi jumătate, când am întrebat-o de ce este singură şi nu încearcă să-şi găsească pe cineva, Irina mi-a spus că nu a avut contact fizic cu niciun bărbat.” Nu publicăm numele profesoarei, întrucât discuţia a fost privată. Ne rezervăm dreptul de a-i da doar iniţialele prenumelui şi numelui: M. P., pentru veridicitatea celor expuse.
În acest context, reamintim că intriga acestei nenorociri întâmplate săptămâna trecută o constituie foaia medicală a doctorului ginecolog Boris Marinov. Chemat din gardă să o consulte, fiindcă avea sângerări abundente în zona genitală, Marinov a concluzionat: viol cu deflorare. Cei care au tot încercat să nege diagnosticul pus de Marinov au motivat că este puţin probabil ca profesoara să fi fost virgină la 43 de ani. Profesoara M. P., confidenta ei, a spus în capelă că aceasta era virgină. Marinov n-a dorit niciun dialog oficial cu presa, însă existenţa cumplitului diagnostic este cunoscută în Spitalul Judeţean, dar şi la Poliţie. Deşi diagnosticul dat de ginecolog este negat cu vehemenţă de Medicina Legală, este clar că undeva, în adâncurile acestei poveşti tenebroase, este o mare problemă. Vom reveni cu amănunte, în speranţa că nimeni nu îl va face pe ginecologul Boris Marinov să-şi retragă diagnosticul şi să-şi modifice foaia medicală care, de altfel, se află la mapa poliţistului ce investighează cazul. La IPJ Vâlcea şi la Medicină Legală, ideea morţii violente şi a violului sunt negate oficial.
Link-ul primului articol în care am semnalat povestea profesoarei de muzică, Irina Saioc, decedată suspect pe 25 martie 2019: