Afaceristul Doru Florescu, patronul mult prea controversatei SC Urban SA, i-a cumpărat soției sale un conac de 270.000 de euro. Clădirea se află în satul Olari din Horezu și domină comunitatea. Curtea de 9.000 de metri pătrați a fost luată în concesiune de afaceristul ilfovean Ion Polovrăgeanu, cel care a și construit conacul. Florescu a plătit suma mai sus amintită pe clădire și pe contractul de concesiune. Lui Polovrăgeanu i s-a stabilit suma de 10 euro pe metru pătrat, iar surse din primăria Horezu susțin că Florescu nu a achiziționat imobilul cu banii jos, ci în rate.
Nu doar financiar o duce bine Doru Florescu, dar are și o perioadă în care vrea să performeze politico – mediatic. A devenit președintele Partidului Puterii Umaniste (PPU) București, iar prin legăturile soției sale a ajuns în preajma lui Dan Voiculescu. Soția sa, Loredana Predescu, fiica unui consilier local din Horezu (Mitică Drăgănescu), a mai făcut politică în partidul lui Voiculescu și a lucrat pentru firmele acestuia. Așa cum se știe, televiziunea Vâlcea 1 achiziționată de Florescu de la Emilian Frâncu a devenit Antena 3 Vâlcea. Va transmite două ore zilnic emisiuni în regie proprie, restul fiind retransmitere de la Antena 3. Considerând că are o armă mediatică, Florescu mai vrea una. Surse din jurul său susțin că este aproape gata să-și facă și un ziar. Eforturile mediatice pe care le face au ,,bătaie” politică la localele și parlamentarele din acest an. Un vis mai vechi al Loredanei Predescu este mandatul de deputat, iar pentru îndeplinirea acestuia, magnatul său soț e gata să facă orice. Îi cumpără conac, îi cumpără televiziune, îi face ziar, îi ia partid și negociază orice variantă pentru a fi și eligibilă pe listă.
În tot acest timp, prin firma Brai – Cata, deținută de Urban, Doru Florescu stă cu ochii și pe serviciul de salubrizare din Vâlcea, care urmează să fie scos la licitație publică. Urban SA nu poate participa din cauza veșnicei insolvențe de care nici nu scapă și care, contrar oricăror legi, nici nu se transformă în faliment.