Au profitat că e pandemie și că statul acordă subvenții pentru angajări. Este vorba despre oameni de afaceri din Vâlcea, Argeș, Olt și Gorj, care în această dimineață de 25 martie 2021 au fost “vizitați” de mascații de la Argeș. Anchetatorii, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, efectuează 38 de percheziții domiciliare în județele menționate, fiind vizate sediile unor societăți comerciale și locuințele unor persoane bănuite de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
Din cercetări a reieșit că, în perioada octombrie 2020 – ianuarie 2021, administratorii ai trei societăți comerciale din județul Argeș, profitând de prevederile legislative în contextul pandemiei (O.U.G. 92/2020), ar fi recrutat 68 de persoane, pe numele cărora ar fi încheiat contracte individuale de muncă în mod fictiv, fără ca acestea să desfășoare activități. Scopul a fost de a obține subvenții, pe care le-ar fi folosit în interes propriu.
Prejudiciul estimat este de 400.000 de lei. 4 persoane cercetate și alți 68 de martori vor fi conduși la sediul poliției, pentru audieri.
Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor serviciilor pentru acţiuni speciale din Argeș, Olt, Dâmbovița, Brașov, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinți și Teleorman, precum și al jandarmilor Argeș, Olt și Brigăzii Mobile Frații Buzești Craiova.
Acțiunea a avut și suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.