În această dimineață, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sprijiniți de polițiști ai Serviciului Criminalistic și luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale au descins la sediile și locuințele unor persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de contrabandă în domeniul produselor din tutun și deținere de alcool etilic peste cantitatea legal acceptată.
Polițiștii au efectuat 3 percheziţii în comuna Câineni, la sediul social și domiciliile unor persoane fizice bănuite de comiterea infracţiunilor de contrabandă în domeniul produselor din tutun și deținere de alcool etilic peste limita legală.
Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, județul Vâlcea, în care sunt vizate 2 persoane, cercetate pentru infracţiunile menționate.
În fapt, între anii 2016-2017, persoanele bănuite ar fi deținut, transportat și comercializat produse din tutun, respectiv țigarete provenind din contrabandă și alcool etilic peste cantitatea legal aceptată, în zona orașului Brezoi și a comunei Cîineni, județul Vâlcea, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind estimat până în prezent la 20.000 lei.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate produse pirotehnice (artificii ) și documente referitoare la faptele cercetate în dosarul penal.
Au fost puse în executare 6 mandate de aducere, persoanele fiind conduse la unitatea de parchet, în vederea continuării cercetărilor.