UPDATE 2: În toată “afacerea” asta cu iz penal, implicat ar fi și un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea. Potrivit surselor judiciare, acesta se pare că era intermediar între cadrele medicale și cei care doreau certificat verde fără înțepătură.
UPDATE. Surse judiciare ne-au informat că percheziții ar avea loc la centrul de vaccinare din Mihăești. De la Mihăești, au fost ridicați un medic și șase asistenți, ei fiind duși la audieri. Ar fi vorba de zeci de certificate verzi false, simulându-se vaccinare la anumite persoane. Ba mai mult, alții nici măcar nu s-au sinchisit să treacă pe la centrul de vaccinare, făcând rost de certificat verde contra unei sume de bani.
Mai multe cadre medicale din județul Vâlcea sunt vizate într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în care se efectuează cercetări cu privire la emiterea unor certificate verzi false. Mai precis, ar exista suspiciuni că în anumite centre de vaccinare din județ s-au făcut vaccinări false.
Tocmai de aceea, în această dimineață de luni, 13 Decembrie 2021, Anchetatorii au descins la două instituții, dar și la domiciliile persoanelor vaccinate în fals, precum și la domiciliile cadrelor medicale. Iată ce spune Parchetul Vâlcea:
“Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infractiuni de corupţie şi fals, comise în cursul anului 2021, în contextul campaniei de vaccinare anti-Covid. În cursul zilei de 13 decembrie 2021, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare în 11 locaţii, situate pe raza judeţului Vâlcea, din care două sunt la sediile unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
La sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea urmează a fi prezentate în vederea audierii mai multe persoane. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, IGPR — Direcţia Operaţiuni Speciale şi din partea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vâlcea”.
Vom reveni cu amănunte!