La Vâlcea se va construi, în viitor, o mini-închisoare, iar centrul de arest preventiv de la subsolul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) va dispărea. Inițiativa aparține IGPR și se vorbește de acest lucru de circa 1-2 ani. Cert este că proiectul se află în fază incipientă, fiind identificat terenul undeva în comuna Budești. Conducerea IPJ Vâlcea a înaintat recent o serie de documentații către IGPR, însă ținând cont că birocrația din România ”te omoară cu zile”, ei bine putem spune că va mai dura câțiva ani până se va construi clădirea propriu-zisă.
“Se dorește într-adevăr ca aceste centre să nu mai fie la subsoluri/demisoluri. Trebuie ca arestaților să li se ofere condiții. Ni s-au solicitat și acum puncte de vedere prin Serviciul Logistic, s-au înaintat documente în acest sens cu privire la legalitatea suprafeței de teren. Suntem încă în fazele de documentație. De foarte multe ori s-a concluzionat că sunt persoane care sunt reținute 24 de ore sau arestate preventiv 30 de zile și în urma hotărârilor judecătoreșt nu sunt vinovate, iar ele suportă consecințele preventive. Nu este atât de rău în arestul IPJ, dar la modul general am semnalizați de Uniunea Europeană pe această linie” – a precizat comisarul șef Ion Matei, desemnat pentru funcția de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.