28 noiembrie 2024

POLIȚIȘTII au dus la spital un șofer în vârstă de 40 de ani

La data de 27 noiembrie 2024, în jurul orei 20.00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea au depistat un bărbat, în vârstă de 40 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 67, pe raza comunei Mihăești. Șoferul oprit pentru control de rutină a fost depistat aflându-se sub influența alcoolului. În urma testării acestuia cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o concentrație de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurilor legale, bărbatul a fost transportat la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei din sânge.

„În cauză au fost întocmite documente procedurale conform art. 336 din Codul Penal, iar cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită. Pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur, vă recomandăm să nu consumați alcool înainte de a conduce un vehicul și să respectați toate reglementările rutiere în vigoare”, au informat reprezentanții IPJ Vâlcea.

You May Also Like