19 decembrie 2019

Prefectul de Vâlcea nu spune cum a ajuns informator. ,,Jean” n-are nimic de declarat! (document)

Noul prefect al județului Vâlcea, Tiberiu Costea, se ferește de întrebări incomode. ,,Moda” amânării răspunsurilor a început cu tânărul subprefect Sebastian Fârtat care, întrebat în ce calitate a fost asistat de Mircea Nadolu la momentul solemn și oficial al depunerii jurământului, a spus că va răspunde într-o conferință de presă. Dar dacă la Fârtat ar exista motive de ordin moral pentru care poate fi scuzat o dată (e neintrodus în relaționarea directă cu presa, n-are experiență, nu dorea să-și asume niște răspunsuri tranșante cât încă nu se instalase prefectul sau, pur și simplu, așa primise ordin de la partid), la Costea situația nu poate fi tolerată. 

I-am solicitat telefonic prefectului să ne spună în ce condiții a semnat un angajament cu Securitatea pe 27 octombrie 1989, când a primit numele conspirativ ,,Jean”. Este adevărat că nu se pune problema de poliție politică, întrucât Costea nu a dat nicio notă informativă. Dar am fi vrut să-l întrebăm cum de s-a lăsat racolat la o vârstă așa fragedă (abia făcuse 18 ani) și care au fost împrejurările în care s-a semnat angajamentul. De regulă, după 1989, toți turnătorii (Costea urma să fie turnător) își găsesc diverse scuze: că au fost șantajați, că i-a mințit ofițerul care i-a racolat, etc. Niciunul nu recunoaște că a dat cu subsemnatul la Securitate ca să parvină social și ierarhic. Redăm întrebările la care nu a răspuns și reacția prefectului de Vâlcea: 

Reporter: Vreau să vă întreb ceva în legătura cu angajamentul la Securitate…

Tiberiu Costea: Vă ascult!

Rep: În ce condiții a fost luat, cum v-ați gândit să-l semnați? Ați fost constrâns?

T.C.: Nu pot să vă răspund acum, sunt în vizită la Serviciul de Permise, discut cu domnul șef de aici și nu pot să vă răspund. 

Rep: Dar când puteți răspunde?

T.C.: Păi…o să fie o conferință de presă probabil organizată în care o să vă răspundem la toate întrebările. Da?!

Rep: Stați puțin, dar până la conferință nu ne puteți spune astăzi? Nu acum, peste câteva ore, când terminați treaba la permise…

T.C.: Păi, nu pot să vă răspund acum. Suntem în mai multe vizite, vizităm mai multe locuri pentru că e vorba de stocuri, sunt alte urgențe acum. Deci, vă răspund cu mare drag la o conferință de presă. 

Pe Tiberiu Costea ar trebui să-l învețe șeful său de cabinet, Mircea Nadolu (fost prefect), că sunt cazuri în care oficialitățile oferă informații sau declarații de presă telefonice, fără să mai aștepte eventualele conferințe. În altă ordine de idei, întrebările de mai sus rămân deschise. În 2014, Ziarul de Vâlcea a publicat adeverința Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) din care reiese că Tiberiu Costea a fost ,,recrutat pentru încadrarea informativă a colegilor de liceu.” (vezi facsimil mai jos)

Foto: Curierul de Valcea

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like