22 iunie 2017

DEFINITIV. Primarul din Dăeşti, George Popolan, a fost condamnat. El spune adio primărie!

Curtea de Apel Piteşti a pronunţat o hotărâre definitivă în dosarul în care primarul comunei Dăeşti, Gheorghe (George) Valerian Popolan, viceprimarul Călin Ştefan şi secretarul Maria Florian au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni asimilate faptelor de corupţie. Cei trei au fost acuzaţi că au permis ca patru persoane, care trebuiau să presteze muncă în folosul comunităţii, să nu-şi îndeplinească pedeapsa, deşi existau hotărâri judecătoreşti în acest sens.

Ca urmare, primarul comunei Dăeşti, Gheorghe Popolan a fost condamnat de prima instanţă la 3 ani închisoare cu suspendare, pedeapsă menţinută şi la Curtea de Apel Piteşti, care a respins apelul său. Interesant este că magistraţii au decis să-i interzică lui Popolan, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani, „drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a , lit. b cod penal 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat”. Astfel, liberalul Gheorghe Popolan şi-a pierdut mandatul de primar, ca urmare a faptului că decizia a devenit definitivă la Curtea de Apel Piteşti.

De asemenea, viceprimarul Ştefan Călin şi-a pierdut şi el funcţia, tot după rămânerea definitivă a decizie, el primind o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare şi interzicerea, ca pedeapsă complementară, a „drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a , lit. b cod penal 1969, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat,p e o perioadă de 2 ani”.

În ceea ce-l priveşte pe secretarul Maria Florian, acesta, deşi a fost condamnat în primă instanţă la 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare, totuşi instanţa Curţii de Apel Piteşti a decis să-l achite în final.

Iată minuta Curţii de Apel Piteşti:

„Admite apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA RM. VÂLCEA şi de inculpatul MARIA FLORIAN, împotriva sentinţei penale nr. 291/S193 din 2 iunie 2016, pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea, în dosarul nr. 13074/288/2014 . Desfiinţează, în parte, sentinţa. Înlătură condamnarea inculpatului Maria Florian, cu toate consecinţele. Rejudecând, achită pe inculpatul Maria Florian pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 alin. 1 Cod penal anterior, cu art. 41 alin. 2 Cod penal anterior, cu art. 5 Cod penal, în baza art. 16 alin. 1 lit. b Cod procedură penală. Menţine, în rest, sentinţa. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii: POPOLAN GHEORGHE VALENTIN, CĂLIN ŞTEFAN, împotriva aceleiaşi sentinţe. În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală, onorariul parţial al apărătorului din oficiu pentru inculpaţi, în cuantum total de 270 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpaţii Popolan Gheorghe Valentin şi Călin Ştefan să plătească fiecare 500 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 20 iunie 2017, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Preşedinte, Judecător, Judecător, R.E.Şimonescu-Diaconu M. Andreescu I. Fundătureanu”.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like