Când alegătorii sunt neinspiraţi şi aleg în funcţia de primar un necunoscător al administraţiei publice locale, atunci toţi cetăţenii au de pierdut. Ei bine, cu siguranţă, în următorii patru ani localnicii din Bujoreni – judeţul Vâlcea – vor constata că opţiunea lor electorală a fost una total eronată. Asta pentru că, nici nu s-a instalat bine pe scaunul de primar al comunei Bujoreni şi deja liberalul Gheorghe Udubae îşi dă cu stângul în dreptul şi totul în defavoarea comunităţii.
De curând, edilul şi consilierul lui personal (uns recent administrator public) – Gheorghe Petrescu – au pierdut un proiect european de aproximativ 4 milioane de euro dintr-un motiv cât se poate de stupid. În data de 15 septembrie 2016, până la ora 16.00, Udubae şi Petrescu – cel care se voia a fi manager coordonator al proiectului – nu au fost în stare să introducă într-un program pe calculator datele necesare pentru a înscrie Primăria Bujoreni în acest proiect european de integrare a rromilor. Astfel că, munca celor peste 30 de specialişti de la societatea de consultanţă a Fundaţiei Judeţene pentru Tineret (FJT) Vâlcea s-a dus pe apa sâmbetei, iar comunitatea de rromi din Bujoreni a rămas văduvită de un proiect ce le asigura un trai mai bun. Cu fonduri europene era prevăzut să se modernizeze şi să se doteze şcolile, să se facă toalete publice moderne şi multe alte lucruri pentru rromi.
Sursa foto Gheorghe Petrescu: arenavalceana.ro