15 ianuarie 2020

Procurorul din dosarul ,,Elodia” a tras o cioacă Vâlcii. Buican, ,,spălat” la DNA.

Dosarul în care sunt implicați președintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, și fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Vâlcea, actualul consilier județean Gheorghe Păsat, a fost clasat de DNA – structura centrală. Cel care a dispus această soluție este Marius Iacob, apropiat al șefului DNA, Călin Nistor (vâlcean la origine). Iacob a ajuns celebru prin faptul că a condus ancheta în dosarul ,,Elodia”. Cât de bine a condus-o, se știe. Întreaga poveste a dosarului, implicarea lui Nistor, cronologia evenimentelor politice, dar și ordonanța de clasare pot fi găsite aici:

https://www.luju.ro/marius-iacob-baiat-de-comitet-cu-pnl-uluitoarea-poveste-prin-care-un-dosar-de-coruptie-privindu-l-pe-deputatul-pnl-de-valcea-cristian-buican-cu-urmarirea-penala-inceputa-a-fost-luat-la-centru-de-seful-dna-calin-nistor-pentru-a-fi-inchis-de-fostul-sau-adju

Cei care au adus în atenția justiției faptele anchetate în dosar sunt fostul director al CET Govora, Mihai Bălan, și editorul publicației Ziarul de Vâlcea, Tiberiu Pîrnău. ,,Voi ataca în instanță ordonanța de clasare. Dacă va fi cazul, mă voi adresa și Inspecției Judiciare, dar și Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ)” a declarat jurnalistul. Acest dosar este ,,cheia” alegerilor locale din acest an. Cu o eventuală începere a urmăririi penale, scena politică s-ar balansa definitiv în defavoarea lui Cristian Buican, care vizează funcția de președinte al CJ Vâlcea. De asemenea, colegul său de partid și de dosar, Gică Păsat, vrea să ajungă secretar de stat la Ministerul Dezvoltării. Desigur, chiar și în cazul începerii urmăririi penale, pentru cei doi există prezumția de nevinovăție.

După ce Tiberiu Pîrnău va ataca ordonanța de clasare, o instanță va trebui să decidă dacă menține soluția dată de procuror sau retrimite dosarul în faza de urmărire penală in rem (asupra faptei). Pentru Buican și Păsat emoțiile continuă.


Apărarea lui Buican și niște coincidențe stranii


Într-un text halucinant, de o coerență vecină cu spitalul, Cristian Buican s-a apărat. Redăm pasaje din susținerile sale. ,,Nu am știut până la primirea comunicării privind clasarea că există un dosar în care sunt cercetat de DNA, nu am fost audiat niciodată în acest dosar și nu am auzit că au fost audiate persoane în acest dosar. De asemenea, precizez că nu cunosc pe niciunul dintre procurorii care s-au ocupat de caz. După ce am citit comunicarea privind clasarea, mi s-a confirmat bănuiala că în județul Vâlcea există grupuri de infractori care se ocupă cu fabricarea de dosare a unor persoane publice corecte, care, prin activitatea lor, devoalează ilegalitățile făcute de aceste grupuri transpartinice. Dosarul clasat în care am fost cercetat este doar un exemplu de încercare de îndepărtare din funcția de președinte de filială județeană și din poziția de deputat a subsemnatului de către un grup infracțional organizat și cu siguranță voi demonstra acest lucru în justiție. Faptul ca m-am opus constant ilegalităților acestor grupuri infracționale organizate, faptul că le-am devoalat public anumite ilegalități pe care le făceau sau le plănuiau i-a determinat pe aceștia, să încerce tot posibilul de a mă înlătura din viața publică, prin toate mijloacele.”
Ciudat! Campionul reclamațiilor din politica vâlceană se patetizează când devine victima unui denunț. Încă un amănunt extrem de important. Șeful DNA, vâlceanul Călin Nistor, originar din Lungești, este foarte bun prieten cu Tiberiu Costea, prefectul județului Vâlcea. Nistor a luat dosarul de la Pitești și l-a dus la structura centrală a DNA. Înainte de a fi pus prefect, Costea a fost primar la Lungești. La cinci zile după ce Costea a fost numit prefect (18 decembrie 2019), procurorul Iacob a clasat dosarul lui Buican (23 decembrie 2019). Ce coincidență fericită pentru unii la început de guvernare liberală!

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like