Un adolescent de 16 ani a fost înșelat de două pirande în plină stradă. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 14.00, pe strada Henri Coandă din cartierul Nord al municipiului Râmnicu Vâlcea. Minorul – C.L.A. – a fost acostat de cele două femei de etnie rromă, care prima dată l-au întrebat cât este ceasul, iar mai apoi au încercat să-l convingă de faptul că-i vor face un fel de „magie” în schimbul sumei de 10 lei și-i vor înmulți banii pe care îi are în buzunar. Naiv, copilul a scos 200 de lei, iar pirandele s-au prefăcut că-i înfășoară într-un celofon. În realitate, femeile au sustras banii, iar apoi l-au avertizat pe băiat să nu deschidă celofanul până când nu ajunge acasă pentru că „altfel nu se vor înmulți”.
Între timp însă, minorul și-a dat seama că a fost înșelat și a mers să ceară ajutor în zona Piaței Nord, acolo unde se afla o patrulă a Poliției Locale. Aceștia nu au stat pe gânduri și au plecat în căutarea pirandelor pe toate străzile din zonă, ei reușind să le și prindă în scurt timp.
Suspectele au fost predate de polițiștii locali la sediul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, ele recunoscându-și faptele și fiind acum cercetate pentru înșelăciune.
foto ilustrativ