Mai mulți pensionari nemulțumiți de noua conducere a CAR Pensionari, venită pe funcții în urma unei Adunări Generale din 2020, ne-au trimis o nouă scrisoare prin care cer, de data aceasta, intervenția Poliției și Parchetului. Nemulțumiții care au dorit să rămână anonimi – veți vedea în cele scrise mai jos de ce – condamnă practicile abuzive ale noii conduceri în frunte cu președintele Ion Dumitru, dar și salariile imense, combinațiile, destituirile și angajările care se fac la CAR Pensionari. Redăm în totalitate scrisoarea vârstnicilor revoltați, cu mențiunea că intertitlurile ne aparțin.
,,Conform statutului, în data de 4 februarie 2021, la 30.000 de membri declarați trebuia să participe în jur de 100, dar au participat doar 63 (au mai existat locuri în sală ocupate de invitați) chemați să-l voteze numai pe Ion Dumitru în funcția de președinte. Pe nimeni altcineva. Au fost chemați și salariați ai CAR Pensionari care nu aveau dreptul de vot. Adunarea Generală nu a aprobat propunerile făcute și nici modificările aduse noului statut. Au fost prezentat doar câteva modificări, restul fiind făcute de ei după Adunarea Generală, caz grav de netransparență în actul de conducere. Există propuneri în noul statut conform cărora nu se eliberează acte care vizează CAR Pensionari, salariile sunt secrete, iar cei care aduc ofense conducerii pot fi excluși. Ce hal de democrație într-o instituție de acest fel!
Cum era amenințat și hărțuit fostul președinte al CAR Pensionari
Membrii Consiliului Director și UGPR au fost dictați de Ion Dumitru și nu au fost aprobați de Adunarea Generală, iar numitul Buță, care a fost ales președintele UGPR nici nu știa de acest lucru. A fost chemat de Ion Dumitru să semneze ,,ca primarul”. O parte din foștii colegi de la Direcția Agricolă Vâlcea, membrii vechi, și-au manifestat dorința de a participa la Adunarea Generală, dar n-a fost chemat niciunul pe motiv că aceștia vor povesti modul în care fostul lor coleg s-a comportat la locul de muncă (bârfe, minciuni, catalogări, informări eronate, pentru a fi văzut bine de șefii de atunci). Ion Dumitru a fost dat afară de la Direcția Agricolă, dar fostul președinte al CAR Pensionari, Grigore Răban, a intervenit la începutul anilor 90 la Ministerul Agriculturii (n.r. pe atunci Răban era parlamentar de Vâlcea) pentru a fi pus pe funcție. Drept recompensă, peste ani, Dumitru era membru al Consiliului Director și mergea cu Nicolaiță Paul în biroul la Răban pentru a-l jigni și a-l amenința să plece de acolo. Îi spuneau că e nebun iar noaptea, după spusele lui Răban și ale soției sale, îl sunau să-l întrebe ,,n-ai mai murit, bă?!” Ne putem gândi că aceste lucruri au grăbit decesul lui Răban care și așa avea sănătatea șubrezită de vârstă.
Același obicei de rubedenii și consăteni
Când lucra la abator (La Provincia) amenința salariații cu pușcăria și de aceea a fost mutat la ferma de la Budești, unde a continuat cu stilul dictatorial și cu amenințările. Dumitru, în fosta sa calitate de consilier, nu venea la CAR Pensionari decât în ziua când lua indemnizația, nu a făcut nicio deplasare în teren, iar din spusele unor salariați de acolo, când venea se ocupa de amenințări la adresa lui Răban. A continuat acest stil dictatorial și după instalarea ilegală în funcție, dând afară o parte din personalul care lucra la CAR Pensionari (pe croitor, frizer și cizmar) și îi amenință și pe alții cu desfacerea contractului de muncă. A interzis cu desăvârșire fotografiatul și filmatul în incinta CAR – ului, iar personalul de acolo n-are voie să vorbească nimănui despre conducere și salarii. Deși conducerea are obligația să prezinte periodic situația cu cheltuielile și salariile, acest lucru nu se întâmplă. Aceasta pentru că se fac multe cheltuieli nejustificate din banii membrilor (chefuri în clubul alăturat sediului, prime, al treisprezecelea salariu etc), iar la finalul anului 2020 a fost stabilită o dobândă pentru cei din conducere de doar 0,8%, lucru nemaîntâlnit în istoria CAR – ului nostru.
Tatăl contabilei – șef Mihaela Dinculescu se numește Rădulescu și este ținut șef al clubului pensionarilor de peste un an. În pandemie, când activitatea clubului era oprită din cauza restricțiilor, acesta a încasat salariul integral fără să aibă vreo activitate (aproximativ 4000 de lei lunar). Aceasta în timp ce amărâții de pensionari plătesc pe lângă alte taxe și 10 – 22% dobândă la împrumuturile făcute. În anul 2009, Ion Dumitru a avut un accident de mașină. Conform unor apropiați, acesta nu mai poate conduce mașina, așa că își folosește un consătean din comuna Livezi, pe juristul Constantin Maria. Cerem de urgență să fie cunoscute salariile conducerii de către pensionarii care sunt acționari la acest CAR, de asemenea vrem să se știe cheltuielile făcute și credem că ar fi oportună o intervenție a organelor abilitate.”