18 octombrie 2024

Se împlinesc șase luni de la accidentul care, într-o societate normală, ar fi scos oamenii în stradă. LA NOI…

AICI, AICI și AICI puteți citi alte știri despre acest subiect.

Vineri, 19 aprilie 2024, orele după-amiezii. Primim informații că, pe Calea lui Traian, în cartierul Nord din municipiul Râmnicu Vâlcea (în zona Cimitirului Cetățuia), s-a produs un grav accident rutier. În scurt timp, avem și primele imagini de acolo, în care un echipaj de la ambulanță se vede cum încearcă să îl resusciteze pe șoferul care condusese mașina ce devenise grav avariată după producerea accidentului. Cele 45 de minute prevăzute de regulament pentru aplicarea manevrelor de resuscitare au trecut repede și aflăm confirmarea oficială a ceea unii deja se grăbiseră să scrie prin secțiunile de comentarii: șoferul care condusese mașina ce se deplasa dinspre Nord spre Sud era declarat decedat.

Așa s-a scris prima oră trecută de după accidentul care, în acele zile, a fost intens mediatizat, fiind prezentat atât de presa locală, dar și de către cea națională.

Pe 19 octombrie 2024 se împlinesc, iată, șase luni de la acel accident în care, să nu uităm, un om și-a pierdut viața. În primele zile sau, hai să zicem, primele săptămâni de după accident, a existat un oarecare val de revoltă al populației (cel puțin în mediul online) legat de inconștiența pe care a avut-o tânărul de 28 de ani care a provocat accidentul. Mai mult decât atât, acest tânăr, tată a doi copii mici, se afla cu ei în mașină, împreună și cu soția lui, atunci când a apăsat la maximum pedala de accelerație, a intrat pe contrasens, depășind linia dublă continuă, ciocnindu-se apoi cu mașina șoferului care a decedat, șofer care, practic, nu a avut prea multe posibilități de a evita impactul. Să mai spunem că inculpatul se afla sub influența alcoolului? Rapoartele medicale arată că așa (adică băut) se urcase la volan și gonea pe străzile Râmnicului.

Valul de revoltă al populației s-a stins repede, iar șoferul decedat a fost înmormântat, pe 22 aprilie 2024, la Ionești – comuna natală.

Acum îl avem pe tânărul inculpat, care, evident că încă nu a primit vreo sentință, la cât de greoi se mișcă justiția. Este drept și faptul că, prin avocații lui, încearcă să tărăgăneze procesul, în speranța că opinia publică va uita de acest caz, justiția va fi poate împăciuitoare, se vor mai găsi chichițe avocățești, vicii de procedură. El este arestat, dar, din informațiile noastre, aflăm că dorește să iasă cât mai curând, avocații încercând să convingă instanța că își poate executa perioada de arest la domiciliu, până la aflarea deciziei finale. Să nu cumva să se facă și el „pierdut” prin cine știe care colț al lumii, dacă instanța hotărăște să îl „aresteze” la domiciliu!

Vom încerca să monitorizăm acest caz și să vă mai prezentăm informații din procesul tânărului care, pe lângă faptul că a omorât un om, în teribila inconștiență de care a dat dovadă în după-amiaza de 19 aprilie 2024, putea să își omoare chiar și familia!

You May Also Like